Actualitate

VIDEO. O deputată PSD a organizat o petrecere cu 150 de persoane! Manele și dedicații fără număr

Deputata Elena Dinu s-a remarcat în weekend după ce a organizat o petrecere la care au participat 150 de invitați.

 

 


Pentru deputata PSD de Giurgiu, Elena Dinu, protejata baronului Niculae Bădălău, nu există restricții în această perioadă de COVID 19 și, ca atare, aseară, a organizat o petrecere de pomină la un local de fițe din județul Giurgiu, scrie Puterea.ro

VEZI AICI VIDEO DE LA PETRECERE


Invitații au petrecut pe muzică live și au oferit dedicații de mii de euro pentru fiul Elenei Dinu, cel care a împlinit 18 ani și a fost motivul petrecerii. Manelele și dedicațiile au curs pe bandă rulantă, iar 2.000 de euro era ceva obișnuit pentru cei care dădeau dedicații pentru juniorul familiei Elena și Daniel Augustin Dinu, dar și pentru „cea mai tare deputată”.

Din păcate, în ultimele zile au fost semnalate tot mai multe petreceri și în județul Cluj. Un astfel de caz s-a petrecut și la Dej, acolo unde a fost organizată o petrecere cu 150 de invitați, deși capacitatea localului nu permitea un număr atât de mare de invitați.


Petrecerea cu 150 de oameni organizată într-o sală de evenimente din Dej, mai exact la Nick Ballroom, a fost întreruptă de polițiști. Oamenii au dat o adevărată petrecere, de la care nu au lipsit lăutarii.

Persoanele prezente la petrecere s-au lăudat pe rețelele de socializare, iar după un scurt timp s-au trezit la ușă cu jandarmii. S-au dat niște amenzi pentru neresepctarea regulilor impuse de autorități în contextul pandemiei, iar apoi au plecat. Peste câteva ore, polițiștii au revenit și au întrerupt petrecerea, deoarece rata de infectare din Dej se apropie de 3 la mia de locuitori.

Ultimele Stiri
abonare newsletter