Actualitate

Emil Boc, sătul de petiții: „Primăria este cu un pas în față, dar oamenii încă semnează petiții”

Primarul Emil Boc este sătul de petiții care propun proiecte care se află deja în desfășurare. El a mai anunțat că sensul giratoriu din Borhanci va fi cuprins în costurile centurii metropolitane.

 

 


Primarul Emil Boc a spus că sensul giratoriu din Borhanci va fi cuprins în costurile centurii metreopolitane. Boc susține că timp de patru ani, el și cu alți primari din județul Cluj au făcut treaba Guvernului, pentru că dacă stăteau după inițiativa lor nu mai prindeau fonduri europene de reziliență.

De asemenea, Emil Boc s-a săturat de petiții care reclamă sau propun proiecte care sunt deja în desfășurare. El spune că se bucură atunci când vede că Primăria este cu un pas în fața propunerilor.


 

De asemenea, el spune că trebuie să existe o viziune pe termen scurt, mediu și lung pentru orașul Cluj, iar acum viziunea lor vizează zona metropoitană, cu scopul de a reduce traficul din oraș.


„În cadrul centurii metropolitane, extensia Clujului de la centură prin Borhanci vine exact până la Brâncuși, inclusiv sensul giratoriu de acolo este cuprins în costurile centurii metropolitane. Acest proiect este prins și susținut de Guvernul României prin planul de reziliență al Uniunii Europene. Acum, în aprilie se va termina PUZ-ul (Planul Urbanistic Zonal) pe tot ceea ce înseamnă această centură, iar apoi urmează să fie aprobat de Guvern și scos la licitație.

Noi am făcut timp de 4 ani munca Guvernului, de asta vreau să înțelegeți că dacă noi nu am fi făcut nimic nu primeam fonduri europene pe rezilență. M-am rugat de ei să începem proiectul, iar ei au zis că nu se poate. Până la urmă am valorificat o prevedere printr-o Ordonanță de Urgență care spunea că este posibil că poți da autorităților locale să pregătească documentația. Am vorbit cu toți primari și am decis să ne apucăm noi de treabă. Clujul trebuie să aibă viziune pe termen scurt, mediu și lung. Acum viziunea noastră vizează zona metropolitană, nu ne putem rezuma doar la Cluj.


Proiecte pe care le propun depășesc zona administrativă a Clujului, că vorbim de centruă care ține de la Gilău până la Apahida”, a spus Emil Boc la un radio local.

Emil Boc, sătul de petiții!

De asemenea, Emil Boc a spus că Primăria demarează proiecte, iar apoi apar petiții care cer lucrurile începute de Primărie. Primaul a spus că se bucură că Primăria este cu un pas în față, dar ar vrea ca oamenii să vadă acest lucru și să nu mai semneze petiții care au în vedere proiecte în desfășurare.


„Primăria anunță că face un coridor pietonal de la Gilău până la Bonțida, pe 60 de km, pe malul Someșului, și a cerut primarilor să reglementeze că zona rămâne pentru spațiu velo și pietonal, apare o petiție care zice «Vreau să faceți culoar velo și pietonal pe malul Someșului!».

În trecut am anunțat proiectul de Metrou, ne-am trezit că e petiție și semnează oamenii ca să susțină metroul.

Acum anunțăm că în Borhanci am oprit toate lucrările. Facem centură metropolitană care include că facem și sensul giratoriu de la intersecția cu Brâncuși. Am anunțat hubul educațional, unde se depun oferte pentru PUZ. Și ce văd? Petiție pentru a se face lucruri. Eu mă bucur că la Cluj, Primăria Cluj-Napoca este vizionară și e cu un pas înaintea societății.

Tot ceea ce vine deja prin petiții este deja demarat. Parcuri noi! 190 de hectare de spații verzi noi. S-au cerut spații verzi, iar acum facem. Noi de mult am plecat pe această linie, dar e bine că apoi vin solicitările și se adună semnături. Ne bucură acest lucru, dar v-am spus că la Cluj noi dăm direcția și avem viziunea. Dacă vine susținerea din exterior, este cu atât mai bine”, a mai spus Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:

Pas important pentru realizarea Centurii Metropolitane. A fost emis avizul de mediu

Ultimele Stiri
abonare newsletter