Actualitate

Nu vor exista restricții mai dure! Arafat: „Dacă lumea se vaccinează, restricțiile vor deveni istorie”

Raed Arafat a explicat de ce s-au implementat noile restricții și care este situația în acest moment în România.

 

Raed Arafat a spus că situația epidemiologică din România nu este stabilă, iar restricțiile încă sunt destul de relaxate față de alte țări. Șeful Deparatamentului pentru Situații de Urgență (DSU) asigură că nu vor mai fi alte restricții mai dure, în același timp sfătuind oamenii să se vaccineze și să respecte măsurile de protecție.


 

Situația este critică, pentru că numărul românilor internați la ATI a trecut de 1.400. În acest context, el a spus că numărul de paturi va crește.


„Din această cauză s-au luat unele restricții, care nu diferă de măsurile din alte țări, ba chiar sunt mai ușoare, și care permit să controlăm situația cât de cât până când vaccinarea merge mai departe. Noi acum mergem pe ideea că încercăm să controlăm situația, dar trebuie să continue campania de vaccinare. Dacă ea merge bine, oamenii se vaccinează, vor veni și câteva milioane de doze în următoarea perioadă, poate aceste restricții vor începe să devină istorie pentru noi, să revenim încet încet la normalitate. Dar pentru asta campania de vaccinare trebuie să meargă bine și în paralel să respectăm măsurile, măcar în următoarea perioadă, să nu avem impactul care este în sectorul sanitar”, a declarat Raed Arafat, la finalul ședinței de Guvern.

Nu vor exista restricții mai dure!

În același timp, Raed Arafat a asigurat că nu vor exista restricții mai dure. Dar în același timp el consideră că telemunca și decalarea programului de la job sunt foarte importante pentru evitarea aglomerației.


„Știu foarte multe companii private care încurajează telemunca. La DSU am oameni care lucrează de la distanță. Deci, și în sectorul public poate fi aplicat acest lucru, telemunca poate fi aplicată. Decalarea programului de muncă este foarte importantă, ca să nu aglomerăm mijloacele de transport public. Unii să plece la ora 16.00, alții la ora 15 să vină mai devreme, alții să plece un pic mai târziu. Cu asta evităm și aglomerarea la magazine”, a spus Raed Arafat.

De ce se închid magazinele de la ora 18:00?

Șeful DSU a explicat și de ce se închid magazinele la ora 18:00, această măsură fiind corelată cu interdicția ciruculației după ora 20:00 iar oamenii să poată ajunge acasă în siguranță.


„La magazin toată lumea merge şi, dacă le lăsăm deschise până la ora 24,00, tot toată lumea merge. Regula magazinului a fost corelată cu interdicţia de circulaţie. Dacă circulaţia se interzice după ora 20,00, atunci cu două ore înainte magazinele se opresc, pentru ca oamenii să poată să ajungă acasă şi lucrătorii din magazine să ajungă acasă. Ca să te duci la magazine în fiecare zi la ora 18,00, asta înseamnă că nu se respectă nicio regulă, că toată lumea munceşte până la ora 18,00, fără decalare de program, fără telemuncă. În momentul în care se permite telemunca, se permite şi decalarea programului, atunci oamenii pot să meargă la diferite orare şi, în momentul în care decalezi programul de muncă, (...) cei care pleacă mai devreme ajung la magazin şi nu se aglomerează, aceasta este regula”, spune Raed Arafat.

CITEȘTE ȘI:


Închiderea magazinelor la ora 18 va duce la AGLOMERAȚIE. Boc: „Te obligă să schimbi programul de lucru, ca să ajungi mai repede”

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter