Actualitate

Furt de 3.000 de euro într-un magazin de bijuterii din Cluj-Napoca! Metodă inedită folosită de un hoț din Florești

Un bărbat din Florești a fost reținut pentru furtul a aproximativ 3.000 de euro. Ce metodă a folosit hoțul?

 

 


Marți, 5 mai, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Cluj-Napoca au efectuat o percheziție la domiciliu, în locuința unui bărbat din comuna Florești, suspect de săvârșirea unui furt.  

În fapt, la data de 30 aprilie, în jurul orei 17:30, în timp ce se afla în incinta unui magazin din cartierul Gheorgheni, profitând de neatenția angajatulul, cel în cauză, prin folosirea unui fir metalic pe care l-ar fi introdus prin orificiul rămas între peretele și sticla unui sertar, ar fi sustras un inel din aur, cauzând un prejudiciu de circa 3.000 euro.  


Identificarea suspectului

În urma activităților de cercetare efectuate, la data de 4 mai, a fost stabilită identitatea persoanei, un bărbat de 41 de ani, din comuna Florești.  

Cu ocazia controlului efectuat asupra acestuia, a fost identificat dispozitivul  despre care există indicii că ar fi fost utilizat pentru comiterea faptei.  


De asemenea, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză.  

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furtfaptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.  


La data de 5 mai, acesta a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.  

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter