Actualitate

Floreștenii, invitați să aducă propuneri pentru centrul vechi, printr-o aplicație inovatoare

Floreștenii sunt invitați să participe la modernizarea și conturarea aspectului zonei centrale din Florești, printr-o aplicație inovatoare.

 

 


Floreștenii sunt așteptăm marți, 27 Iulie, în Parcul Poligon, începând cu ora 17:00, să aducă propuneri pentru revitalizarea zonei centrului vechi al comunei.

 


Florești este parte dintr-un proiect pilot la nivel național și anume cel de urbanism participativ. În acest proiect, se va utiliza o inovație tehnologică, aplicația celor de Furban, cu ajutorul căreia locuitorii Floreștiului vor putea sa facă propuneri reale pentru zona studiată.

Zona asupra căreia se va lucra în această primă etapă este cea a centrului vechi al Floreștiului, dintre străzile Andrei Muresanu și Gheorghe Doja care, în acest moment, este o zonă cu o degradare accentuată.


Cum se va desfășura întâlnirea?

Participanții din public vor primi o tableta în care va fi încărcată randarea cu propunerea de modernizare a zonei și vor avea posibilitatea să facă propuneri concrete.

Aplicația va fi disponibilă până la sfârșitul verii pentru ca un număr cât mai mare de persoane să poată să vină cu propuneri. La sfârșitul acestui proiect vom avea o propunere completă de modernizare și regenerare a acestei zone.


Acest proiect este susținut în parteneriat cu Zona Metropolitană Cluj, CIIC - Centrul de Inovare și Imaginație Civică, Municipiul Cluj-Napoca și Banca Mondială.

CITEȘTE ȘI


Compensații financiare pentru copiii care nu prind loc la creșă, în Florești

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter