Actualitate

Transformarea ruinei de pe Calea Baciului, în Comisia de urbanism. Cum va arăta noua clădire?

În locul fostei Școli Generale numărul 9 de pe Calea Baciului, rămasă în ruine timp de 10 ani, va fi ridicat un centru pentru vârstnici. Proiectul (PUD) a fost prezentat și discutat în ședința Comisiei de Urbanism de luni după-masa.

 

 


Clădirea, aflată în proprietatea Consiliului Local Cluj-Napoca, se află pe strada Calea Baciului și este formată din subsol parțial+parter, având o suprafață construită la sol de 637 mp, pe un teren-curte în suprafață de 4.082 mp. În imobil a funcționat, până în 2010, Școala Generală cu clasele I – VIII nr. 9.

 


În luna septembrie a anului trecut, Primăria Cluj-Napoca a primit aviz de la Ministerul Educației pentru transformarea imobilului, descompus odată cu trecerea anilor și lăsat în paragină, în cămin pentru vârstnici. 

Planul urbanistic în detaliu (PUD), realizat în luna aprilie, a ajuns în Comisia de Urbanism, fiind prezentat în cadrul ședinței de luni. Acesta a fost întocmit de PFI CHIRAN NICOLAE ALIN – URBANIST, iar beneficiar este Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca.


Cum va arăta noua clădire?

Astfel, conform proiectului, imobilul care se află în prezent pe terenul vizat urmează să fie parțial desființat, noua clădire în care va funcționa azilul de bătrâni având regimul de înălțime S+P+2E, conform planului urbanistic în detaliu (PUD). 

Proiectul urmărește menținerea laturii din lungul aliniamentului ca front stradal, corp de clădire ce se va consolida și supraetaja (257mp), iar latura lungă a clădirii existente urmează să fie demolată (357mp). De asemenea, corpul menținut se va ajusta la partea nord-vestică tot prin demolarea a 15 mp, pentru a avea o retragere de 4 metri față de limita de proprietate și pentru a se face loc căii de rulare pentru autospeciale. 


Înălțimea maximă admisă a noului imobil ce va găzdui centrul de vârstnici este de 14 metri, conform proiectului.

Spații verzi și locuri de parcare pentru mașini și biciclete

Accesul carosabil și cel pietonal vor fi realizate din Calea Baciului, iar parcarea autovehiculelor se va face în interiorul parcelei, la subsol. Sunt prevăzute 20 de locuri de parcare (la subsol), din care două pentru persoane cu handicap (la sol), și 20 de locuri pentru biciclete (la sol). 


Spațiile verzi amenajate vor ocupa 26.70 % din suprafața terenului (1.090 mp pe teren natural). 

Ministerul Educației și Cercetării a avizat, în septembrie 2020, solicitarea Primăriei Cluj-Napoca pentru schimbarea destinaţiei din școală în cămin pentru îngrijirea persoanelor vârstnice a clădirii părăsite de pe Calea Baciului. Astfel, este vorba despre primul cămin de bătrâni construit din bani publici în ultimii 30 de ani în Cluj-Napoca, conform primarului Emil Boc. Acesta ar urma să aibă cel puțin 70 de locuri pentru persoanele vârstnice. 

„Am reușit să obținem avizul de la Ministerul Educației, pentru ca o fostă școală de pe Calea Baciului, un teren și o clădire care este în stare avansată de degradare, acolo să construim un cămin de bătrâni, pentru prima dată în Cluj-Napoca. Vom construi un cămin de bătrâni cu aproximativ 70 de locuri, poate și mai mult. Cei care au bani, au soluții la căminele private de bătrâni. Noi ne uităm acum la cei din oraș care nu au resurse financiare să poată merge la un cămin privat”, declara primarul Emil Boc, în primăvara acestui an.

Lucrările ar fi trebuit să demareze în acest an

Potrivit edilului, construirea acestuia ar fi trebuit să demareze chiar de anul acesta. 

„Școala nu a mai funcționat după ’90 și a fost dezafectată, nu au mai fost solicitări educaționale și nu a mai putut funcționa ca atare, dar nu trebuie abandonată, trebuie găsită o soluție astfel încât să o facem funcțională, pentru că acolo este și un spațiu unde poți să te plimbi și se potrivește foarte bine pentru profilul acesta de cămin de bătrâni. Vom începe imediat ce va trece în ședința de consiliu să facem studiul de fezabilitate, pentru ca în bugetul pe anul viitor, deja să trecem la construcția acestei entități sociale foarte importante”, mai spunea primarul. 

Prin decizia nr. 287 din 5 martie 2010, emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Cluj, s-a dispus desfiinţarea şcolii generale, în scopul reorganizării rețelei școlare începând cu anul școlar 2010-2011. Ulterior, clădirea a fost eliberată şi predată Consiliului Local al municipiului Cluj Napoca. 

Au urmat apoi două încercări nereuşite de predare a construcţiei şi terenului către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), în 2010, şi de realizare a unui Centru social şi comunitar integrat pentru intruziunea comunităţilor defavorizate din Zona Metropolitană Cluj, în 2013.

Boc vrea respectarea principiului calității vieții ridicate la Cluj

În ceea ce privește viitoarele proiecte care prevăd construirea imobilelor în municipiu, primarul a îndemnat, luni, la începutul ședinței Comisiei de urbanism, la bună-credință, subliniind că nu se dorește „distrugerea” calității vieții clujenilor, prin clădirile construite. 

„Orice construim, nu trebuie să se adauge la crizele existente. Totul se raportează la gradul de încărcare al arterelor, iar orice proiect care nu respectă asta se respinge ori se amână. Nu distrugem calitatea vieții. Îndemn la bună-credință, echilibru. Aceste lucruri v-aș ruga sa le aveți în vedere. Orașul trece prin transformări radicale, iar nouă ne rămâne marea responsabilitate de a ține lucrurile sub control”, a declarat, luni, edilul clujean.

CITEȘTE ȘI:

E oficial: școala abandonată de pe Calea Baciului devine cămin de bătrâni!

Ultimele Stiri
abonare newsletter