Actualitate

Accident grav pe strada Bună Ziua! Un motociclist, transportat de URGENȚĂ la spital

Un accident a avut loc astăzi, 2 septembrie, la ora 12:10, pe strada Bună Ziua. În incident sunt implicate o mașină și o motocicletă.

 

Accidentul a avut loc pe strada Bună Ziua, colț cu Erkel Ferenc. Din informațiile primite, în urma impactului, motociclistul în vârstă de 30 de ani a fost transportat de urgență la spital, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.


„Am fost solicitați să intervenim în urma unui accident rutier, produs în jurul orei 12.10, pe strada Bună Ziua din municipiul Cluj Napoca. La fața locului s-a deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ. Pompieri au găsit motocicleta și autoturismul avariate iar pe carosabil era întins un bărbat cu vârsta de aproximativ 30 de ani. Acesta era în stare de conștiință și cooperant. A intervenit echipajul SAJ pentru a oferi ajutor calificat victimei și pentru a o transporta la spital, în vederea efectuării investigațiilor și pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”, a declarat ISU pentru monitorulcj.ro

CITEȘTE ȘI


Accident MORTAL în Cluj-Napoca. Un tânăr de 20 de ani a murit după ce s-a izbit de un camion. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter