Actualitate

Un băiețel în vârstă de 2 ani din Turda are nevoie URGENTĂ de operație pe creier

Dorian are nevoie sa facă cat mai repede o operație pe creier la o clinică din Turcia, deoarece crizele lui epileptice au ajuns într-un stadiu mult prea avansat ca medicamentele sa își mai facă efectul asteptat.

 

 


Dorian a fost diagnosticat la vârsta de 6 luni cu Sindrom WEST, convulsii epileptice și tulburări de dezvoltare motorie.

Băiețelul din Turda a primit o șansa la un tratament la o clinică din Turcia, însă din pacate costurile sunt mult prea mari pentru familia lui și tocmai de aceea părinții fac un apel la persoanele cu suflet bun pentru a fi alături de ei.


Dorian în vârstă de 2 ani este în acest moment cu părinții lui în Turcia. Medicii de acolo au zis că băiețelul are nevoie de operație și ca azi, dar după un consult amănunțit au depistat că starea lui este cu mult mai gravă . Tratamentul pe care l-a primit în România i-a dăunat mai mult decât să-i facă bine. Acum are nevoie de un aparat special pentru ai putea face operația deoarece consulviile au început să fie mai frecvente și violente.

Pentru o operație de succes care să îi salveze viața micuțului Dorian, are nevoie de acest aparat pentru ai monitoriza CONVULSIILE  . Prețul din păcate este unul ridicat, 12 mii de euro, iar părinții nu își pot permite.
Tatăl lui Dorian, a povestit de ce a luat această decizie alături de soția sa.


„Am fost la Clinica de Neurologie Infantilă din țară… De la vârsta de 6 luni și până acum, băiatul a fost văzut de doi medici. I s-au administrat aceleași medicamente, dar nu s-a înregistrat nicio schimbare…  Medicii tot au micșorat și mărit doza, dar e clar ca trebuia încercat altceva. In calitate de medic, dacă vezi că un medicament nu îi folosește, nu îl administrezi unui copil încontinuu…

De atunci și până acum, tot ce s-a schimbat la Dorian a fost în rău. Băiatul meu a început să nu mai mănânce. Mănâncă numai lapte și iaurt. Mai mănâncă din când în când o banană. Umblă numai ținut de mână, dar nu se poate ține în picioare. Nu vorbește! Spune numai ”mama”. Se dă cu capul de obiecte și de perete.


Vrem să-l ducem în Turcia pentru că medicii de aici nu i-au dat un diagnostic clar. Doamnele doctor au spus că e o presupunere că are sindromul West. Le-am întrebat de ce îi dau medicamente pentru acel sindrom, dacă numai presupun…Avem mari speranțe în Turcia, pentru că soția mea a întâlnit în spital o mămică, iar copilul ei este acum mult mai bine după ce a fost într-o clinica din Turcia. Copilul doamnei nu deschidea ochii, era efectiv ca o plantă. Acum merge tot înspre bine”, a transmis tatăl băiatului.

Donațiile se pot face în conturile bancare de mai jos, deschise la BCR, Raiffeisen Bank, BRD, CEC BANK și Banca Transilvania. Denumire: SPRO (Speranta pentru Romania), CUI 41026636


BCR
IN LEI: RO16RNCB0015163548220001
IN EURO: RO59RNCB0015163548220003
IN USD: RO29RNCB0015163548220058
COD SWIFT: RNCBROBU

Banca Transilvania
IN LEI: RO90BTRLRONCRT0502381601
IN EURO: RO40BTRLEURCRT0502381601
GBP: RO95BTRLGBPCRT0502381601
COD SWIFT: BTRLRO22

ING Bank
IN LEI: RO61INGB0000999909241779
IN EURO: RO84INGB0000999909241850
COD SWIFT: INGBROBU

BRD
LEI: RO34BRDE020SV83172010200
EUR: RO17BRDE020SV83172350200
COD SWIFT: BRDEROBU

RAIFFEISEN BANK
LEI: RO79RZBR0000060021092494
EUR: RO83RZBR0000060021092519
COD SWIFT: RZBRROBU

CEC BANK
LEI: RO17CECEB00030RON0604187
EUR: RO53CECEB000C1EUR0604211
COD SWIFT: CECEROBU

 

CITEȘTE ȘI

FOTO. Tânăr strivit de tractorul pe care îl conducea. A MURIT, în ciuda eforturilor medicilor

Ultimele Stiri
abonare newsletter