Actualitate

Cîțu susține introducerea certificatului verde în mall-uri și alte spații neesențiale: „Este soluţia de a nu introduce un alt lockdown”

Biroul Executiv al PNL a decis să susţină în Parlament demersurile pentru introducerea certificatului verde COVID pentru spațiile „neesențiale”, anunță Florin Cîțu.

 

 


„Am luat decizia în Biroul Executiv al PNL, astăzi, de a susţine în Parlamentul României demersurile pentru introducerea certificatului verde pentru activităţile economice, în afară de cele esenţiale.

 


Este foarte important şi am avut această discuţie cu colegii mei, vine sezonul de iarnă, important este să ştim, toată lumea vrea ştie cum va funcţiona în această iarnă economia. Ştiu că este un subiect nepopular, îmi asum acest risc politic, dar este soluţia de a menţine economia deschisă şi de a nu introduce un alt lockdown”, a declarat Cîţu, după şedinţa conducerii partidului.

El a menţionat că lista spaţiilor în care nu va fi nevoie de certificatul verde va fi definită cu siguranţă de Parlament.


„Spaţiile, ele sunt definite clar, dar noi, astăzi, am vorbit de magazine comerciale, supermarketuri, farmacii, cam la asta ne gândeam noi. Acum, eu sunt sigur că în Parlamentul României se va face o listă clară cu aceste spaţii”, a precizat Cîţu.

Măsura, impusă atunci când se ia în calcul carantinarea

Potrivit premierului, această măsură ar urma să se aplice atunci când, în urma creşterii incidenţei cazurilor de COVID-19, se ia în calcul carantinarea unei localităţi.


„De obicei, atunci când încep discuţiile despre carantinare ar fi bine să avem o discuţie cu acest certificat verde, dar, eu, să ştiţi că văd folosirea certificatului verde ca pe o soluţie de a menţine economia deschisă în perioada următoare. Eu ştiu că nu este popular, dar este o soluţie viabilă pe care să o folosim”, a afirmat Florin Cîţu.

CITEȘTE ȘI:


Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu și pentru mersul la magazin

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter