Actualitate
Boc, despre defilarea stânjenitoare a jandarmilor, de 1 Decembrie: „A fost un eveniment minor”
Emil Boc a comentat defilarea stânjenitoare a jandarmilor de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, la Cluj-Napoca. Edilul a spus că a fost un „eveniment minor”.
Boc, despre defilarea stânjenitoare a jandarmilor, de 1 Decembrie: „A fost un eveniment minor față de sărbătoarea frumoasă”
Primarul Emil Boc al municipiului Cluj-Napoca a comentat într-o emisiune radio momentul stânjenitor al Jandarmeriei din timpul defilării de 1 Decembrie.
Edilul spune că a fost un eveniment minor față de „sărbătoarea frumoasă pe care am avut-o ieri”, după ce a spus că nu se poate implica fiindcă este treaba Jandarmeriei să se ocupe de această greșeală.
„Întrebați la Jandarmerie, e treaba ministrului de Interne și a Jandarmeriei să vă dea răspunsuri. Eu nu pot să mă implic, dar bun, a fost un eveniment minor, raportat la sărbătoarea frumoasă pe care am avut-o ieri. Nu se compară.”
Primarul a făcut apoi o comparație între acest moment și o greșeală făcută la nivel de Uniune Europeană.
„A fost ca o întâmplare cu Comisia Europeană. Eu sunt unul dintre cei mai arzători susținători ai Uniunii Europene, ai României cu UE, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să taxăm derapajele Uniunii Europene când ele apar. A fost acel derapaj de o zi în care un grup intern de comunicare din cadrul Comisiei Europene a făcut un ghid de mesaje pentru membrii comisiei, spunând ca în discursul public să nu folosească termenul «Crăciun» și să folosească termenul «sărbători». Cu alte cuvinte, să evite termenul de «Crăciun». Și am spus: cât de lipsit de viziune poți să fii, ca să negi identitatea creștină a Europei? Dacă Europa are o identitate este că e creștină. Asta a fost toată istoria ei. (...) Mă bucur că după o zi s-a retras acest ghid de mesaje”, a spus Emil Boc într-o intervenție radio.
Jandarmeria și-a cerut scuze
Reprezentanții Jandarmeriei Cluj au transmis un mesaj în care își cer scuze public pentru lipsa de pregătire a plutonului ales să defileze de 1 decembrie în Cluj-Napoca.
Aceștia nu s-au sincronizat și au creat un moment stânjenitor de Ziua Națională a României:
„Jandarmeria își cere public scuze pentru modul în care s-a prezentat plutonul de defilare la ceremonia organizată în municipiului Cluj-Napoca astăzi. Ziua Națională este un moment important pe care-l tratăm cu seriozitate și solemnitatea cuvenită, iar astfel de momente, care denotă lipsa de pregătire, sunt de neacceptat.
În plan intern se vor face verificări asupra modului de selecție și antrenament al militarilor care au făcut parte din acest pluton”, a transmis Jandarmeria Cluj.
CITEȘTE ȘI: