Actualitate
Un pod din Cluj grav afectat de inundațiile din această vară va fi reconstruit
Podul din localitatea Macău, afectat de ploile abundente din vara acestui an va fi refăcut de Consiliul Județean Cluj.
Consiliul Județean va reface podul de la Macău, afectat de inundații și ploi
Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar derulării lucrărilor de refacere a podului din localitatea Macău, comuna Aghireșu, grav afectat de fenomenele hidrometeorologice produse în vara acestui an.
„Reabilitarea acestui pod avariat este foarte importantă pentru locuitorii satului Macău deoarece, fiind situat pe un drum comunal desprins din drumul județean 108C Gârbău-Aghireșu, acesta asigură continuitatea în intravilanul localității, cu atât mai mult cu cât nu există nicio altă cale de acces secundară”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Ploile și inundațiile au afectat grav podul
Ca urmare a ploilor abundente căzute la începutul lunii iulie 2021 pe raza comunei Aghireșu, podul situat pe cursul văii Tulsoutca din localitatea Macău a fost puternic deteriorat, fapt care a pus în pericol atât gospodăriile din zonă cât și celelalte obiective socio-economice situate în vecinătate.
În plus, starea actuală a podului nu corespunde cerințelor minime pentru podurile rutiere, nefiind asigurată scurgerea optimă a apelor, secțiunea sa fiind una subdimensionată și care, la precipitații excedentare, poate produce o inundare a proprietăților adiacente și a drumurilor comunale.
CITEȘTE ȘI: