Actualitate
Nepăsarea autorităților române îl lasă pe clujeanul Marius Balo întemnițat în China
Clujeanul Marius Balo, torturat și încarcerat în China pentru un prejudiciu de 80 de dolari, nu a fost adus în țară din cauza „indolenței și nepăsării autorităților române”, și nu din cauza pandemiei, cum motivează ministrul Justiției Cătălin Predoiu, afirmă avocatul lui Balo.
Clujeanul Marius Balo, „abandonat” de autoritățile române.
Avocatul Eugen Iordăchescu, din cadrul Societăţii „Iordăchescu & Asociaţii”, apărător al lui Marius Balo, și-a prezentat opinia în urma comunicatului de presă emis în 10 ianuarie de Ministerul Justiției condus de Cătălin Predoiu.
În cadrul comunicatului, autoritățile române susțin că transferarea clujeanului Marius Balo într-un penitenciar din România pentru ispășirea pedepsei nu a fost posibilă din cauza restricțiilor impuse de pandemia Covid-19.
Aducerea lui Marius Balo în țară, tergiversată din 2019
„Indolența și nepăsarea autorităților române a fost cauza imposibilității realizării transferului cetățeanului român Marius Balo în România și nu contextul pandemic astfel cum susține domnul ministru Cătălin Predoiu. Curtea de Apel Cluj a dispus în data de 1 octombrie 2019 transferarea persoanei condamnate Marius Balo din Penitenciarul Quinpu din Republica Populară Chineză într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare.
Din luna octombrie 2019 și până în luna martie 2020, de când s-a declanșat pandemia COVID-19, autoritățile competente au avut timp suficient pentru transferarea în România a cetățeanului român Marius Balo. Mai mult, inclusiv după luna martie 2020 transferarea cetățeanului român se putea realiza cu respectarea măsurilor impuse de pandemia COVID-19, respectiv testarea persoanelor din cadrul escortei române și carantina pentru o perioadă de 7 zile. Dacă se dorea aducerea în țară a numitului Marius Balo acest lucru se putea realiza, având în vedere relaxarea restricțiile impuse de pandemia COVID-19, viața revenind la normal din primăvara anului 2020 în China. Restricțiile au fost din nou impuse doar în luna octombrie 2021”, arată avocatul Eugen Iordăchescu.
Clujeanul, condamnat pentru un prejudiciu de 80 de dolari
Conform lui Iordăchescu, în cadrul comunicatului Ministerului Justiției se afirmă că prejudiciul pentru care a fost condamnat Marius Balo ar fi de aproximativ 350.000 USD, fapt contestat de apărătorul lui Marius Balo.
„Potrivit hotărârii de condamnare, prejudiciul în valoare totală de 2.582.402 RMB a fost cauzat de către inculpații de cetățenie chineză din dosar respectiv Jiang Chuanjian, Yue Liang, Hu Xiaogao, Fu Qiang, Zhu Zuoguo, Wang Xuedong, Yang Hua, Zhu Zuoxi, Li Jun și alții care au încheiat parteneriate pentru a frauda sume de bani, înființând pe rând societățile Xinnaier Administrare Active Shanghai, Rentong Administrare Active, Dekeyuan Administrare Active, Dresden Administrare Active și alte firme formând o platformă de fraudă internă. Acești inculpați sub pretextul semnării unor contracte de împrumut financiar cu Compania grupului financiar, au înșelat părțile vătămate cauzând prejudiciul reținut în hotărârea de condamnare.
Mai mult, se menționează expres faptul că inculpatul Yue Liang precum și alții au folosit pașaportul numitului Marius Balo și au înființat la Hong Kong companiile Xindeer, Retong HSBC, Abi. De asemenea, în cuprinsul sentinței se mai arată că Balo Marius a primit de la cetățenii chinezi o sumă care varia între 500 și 1000 de RMB. Aceasta este suma de bani primită de Marius Balo de la inculpații de cetățenie chineză, respectiv 80 dolari pentru că a participat doar la ceremoniile de semnare a contractelor fără să aibă cunoștință de activitățile frauduloase desfășurate de cetățenii chinezi. Prejudiciul reținut în dosarul penal a fost cauzat de inculpații de cetățenie chineză și nicidecum de către Marius Balo, astfel cum se susține de către Ministerul Justiției Cătălin Predoiu”, afirmă avocatul clujeanului.
Marius Balo rămâne în închisoarea din China
Marius Balo urmează să fie eliberat din închisoarea din China la data de 27.03.2022, moment în care pedeapsa acestuia va fi executată integral.
Astfel, clujeanul va rămâne în China pentru a-și ispăși pedeapsa, după ce aducerea sa în țară a fost tergiversată de autoritățile române din cauza pandemiei de coronavirus, conform ministrului Justiției din România.
CITEȘTE ȘI: