Actualitate
Singurul tramvai cu plug din Cluj a fost casat recent - FOTO
Un unicat în Cluj-Napoca, tramvaiul utilitar cu plug a fost casat recent.
Sursa foto: Facebook/ Muzeul de Transport Public Cluj-Napoca
Singurul tramvai utilitar din Cluj, prezent în orașul de pe Someș din 1987, a fost casat recent, a arătat pagina Muzeul de Transport Public Cluj-Napoca, pe Facebook.
„Unicat în urbea de pe Someș și prezent din 1987, de la inaugurarea rețelei, singurul tramvai utilitar din Cluj-Napoca a fost casat recent. Singurul tramvai utilitar din Cluj Napoca este plugul ITB 3VU 246, produs de Intreprinderea de Transport din Bucureşti. Acesta este proiectat pentru curăţarea şi deszăpezirea liniilor de tramvai”, se arată pe rețeaua de socializare.
Tramvaiul a fost retras de pe traseu după modernizarea liniei și nu a mai fost utilizat timp de aproape un deceniu, înainte de casare, în pofida potențialului de exponat tehnic de patrimoniu, mai subliniază cei de la Muzeul de Transport Public Cluj-Napoca.
Primele tramvaie apărut la Cluj în 1893
Pe la finalul anilor 1890, la Cluj-Napoca a apărut trenul sau „tramvaiul orășenesc cu aburi”. Acesta se deplasa cu maxim 25 km/h prin oraș. După nici 10 ani, tramvaiele cu aburi la Cluj au fost desființate din cauza zgomotelor și accidentelor.
În 1893 își începe cariera trenul – tramvaiul orășenesc cu aburi, numit ‘ájváj’ de clujeni (ori de la cuvantul englezesc tramway ori de la strigătul celor călcați de bolidul zgomotos). Pe șine în lungime de peste 8 km lega gara de Centru continuând spre vest până la Parcul Central, iar la est, până în spatele bisericii Sfântul Petru. Circula la fiecare jumătate de oră, cu o viteza maximă de 25km/h. Din cauza zgomotului și accidentelor, orașul a decis desființarea tramvaiului: ultimul transport a fost statuia lui Matia în august 1902 (trenurile au fost preluate de Debrecen, unde au funcționat înca 5 ani).
Tramvaiul a revenit la Cluj, dar doar în anul 1987 și de această dată electric. Deși în prezent orașul de pe Someș depășește la mai multe domenii restul orașelor mari din România, în trecut, transportul nu era punctul său forte:
Tramvaiul va reveni la Cluj, eletctrificat, abia în 1987. Până în 1922, transportul public a fost asigurat de omnibuze și birje, Clujul rămânând în urmă față de celelalte orașe mari din zona. Primele curse regulate de autobuze au început în 1922; în 1932 existau șapte linii, legând fie Centrul, fie gara de cartiere.
Muzeul de Transport Public, dorit de clujeni
Muzeul de Transport Public Cluj este una dintre inițiativele clujenilor care au ajuns în etapa de vot a proiectului de Bugetare Participativă, în 2019. Ideea s-a conturat încă din 2017, în speranța valorificării mijloacelor de transport în comun retrase recent și a spațiului deținut de Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca în centrul orașului. Proiecte similare sunt în curs de finalizare la Iași și Timișoara, respectiv într-un stadiu incipient în București, afirmă susținătorii proiectului, care au lansat și o petiție cu câteva sute de semnături.
Salvarea și reabilitarea unui vehicul din fiecare model autohton sau străin în curs de casare, alocarea unui spațiu, precum cel deținut de CTP în cartierul Mărăști (lângă BRD) pentru muzeul transportului public, respectiv înfiintarea direcției „Muzeu” în cadrul CTP și programarea organizării și inaugurării unei astfel de facilități sunt obiectivele clujenilor care susțin Muzeul de Transport Public.
CITEȘTE ȘI: