Actualitate

Căminul VII al UMF Cluj a fost reabilitat și modernizat - GALERIE FOTO

Căminul studențesc VII din campusul Hașdeu a fost inaugurat joi, după ce a fost supus unui amplu proces de modernizare și reabilitare.

 

 


Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a inaugurat joi căminul studențesc VII din campusul Hașdeu. Acesta a fost reabilitate și modernizat, investiția ridicându-se la peste 9,6 milioane de lei, echivalentul a aproape 2 milioane de euro, din fonduri proprii ale universității și fonduri alocate de la bugetul de stat.

 


Reabilitarea căminului VII, construit în perioada anilor 1960, a început în februarie 2021 și a fost finalizată în noiembrie 2021. Noua capacitate a căminului va fi de 178 de locuri, în 89 de camere a câte două locuri, din care o cameră cu două locuri este amenajată special pentru primirea persoanelor cu dizabilități. 

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 

Studenții care vor locui în acest cămin, începând cu anul universitar 2022-2023, vor avea acces la patru oficii pentru preparare și servirea mesei, patru spălătorii dotate cu echipamente noi, precum și trei săli de lectură a câte 22 de locuri fiecare.


„Investițiile în infrastructură fac parte din strategia de dezvoltare a universității noastre, alături de investițiile în cercetare. Pe lângă calitatea actului didactic, pe care îl oferim la cel mai înalt nivel, universitatea noastră este preocupată de a oferi studenților posibilitatea de a se implica în cercetare și de a crea toate condițiile pentru ca ei să aibă o studenție frumoasă, să aibă cele mai bune condiții de învățat, cele mai bune condiții de trăit, astfel încât perioada pe care o petrec în orașul nostru să fie marcată de voioe bună, să fie o perioadă remarcabilă, pe care să și-o aducă aminte cu plăcere. Ne bucurăm foarte mult să inaugurăm forma renovată a căminului VII, care s-a făcut din fondurile proprii ale universității și din fonduri ale Ministerului Educației, astfel încât să oferim o experiență studențească de neuitat. Condițiile sunt deosebite. Sper ca pe viitor să reușim ca toate căminele ale universității noastre - mai avem două la care încercăm reabilitarea anul acesta - să se ridice la standardele care, fără să exagerez, sunt la standarde occidentale”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Ce dotări au camerele din cămin?

Înainte de renovare, camerele erau prevăzute cu patru paturi și distribuite de-a lungul unui coridor central cu câte două băi comune, un oficiu și o sală de lectură pe fiecare nivel. În urma lucrărilorde reabilitare, s-a ridicat nivelul de confort prin realizarea în cadrul fiecărei camere a unei băi, realizarea de instalații noi de încălzire - răcire, instalații de ventilare, instalații pentru stingerea incendiului, instalații electrice, de iluminat și de comunicații - TV, internet de mare viteză.


„Valoarea totală a investiției s-a ridicat la aproape 10 milioane de lei, din care peste 8,5 milioane au fost fonduri destinate lucrărilor de construcții și instalații, iar diferența o reprezintă costul mobilierului și dotărilor. Creșterea nivelului de confort constă în faptul că fiecare cameră este prevăzută cu baie proprie, frigider, birouri pentru fiecare persoană, conexiune la internet, precum și accesul la spațiile comune dotate cu echipamente moderne și performante”, a declarat Valentin Mudura, directorul general adminsitrativ al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Nu cresc tarifele de cazare

Valentin Mudura a dat asigurări studenților că tarifele de cazare în cămine nu vor suferi modificări majore ca urmare a modernizărilor. 

Finisajele interioare și exterioare au fost realizate la o calitate superioară. Mobilierul este nou și modern, cu un design atractiv. Căminul oferă de asemenea acces la o sală de sport dotată cu aparatură performantă, dar și la Bispensarul medical studențesc și la Centrul de consilier psihologică și orientare profesională al universității. Accesul în clădire se va face prin tag-uri și videointerfon, aceasta fiind prevăzută și cu instașații de detectare, semnalizarte și alarmare de incendiu, de detectare efracție și de supraveghere video.

UMF Cluj pune la dispoziția studenților de la toate programele de studiu aproximativ 2.500 de locuri de cazare în 9 cămine, situate în campusurile Observator și Hașdeu și pe strada Victor Babeș. În prezent, în condițiile în care activitatea didactică se desfășoară în format fizic, gradul de ocupare al locurilor din cămine este de 100%.

CITEȘTE ȘI:

Primul laborator de hemostază din regiune funcționează la UMF Cluj: „Are rezultate cruciale, mai ales în cazul urgențelor”

Ultimele Stiri
abonare newsletter