Actualitate

80 de refugiați ucraineni s-au angajat în Cluj. Peste 1.800 lucrează pe teritoriul României

80 de refugiați din Ucraina lucrează în acest moment în județul Cluj, conform unei situaţii întocmite de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Peste 1.800 s-au angajat la companii din întreaga țară.

1.891 de ucraineni s-au angajat în România de la începutul războiului/ Foto: depositphotos.com 1.891 de ucraineni s-au angajat în România de la începutul războiului/ Foto: depositphotos.com

 

Aproximativ un sfert din totalul refugiaţilor ucraineni care şi-au găsit un loc de muncă în România s-au angajat la companii din municipiul Bucureşti, potrivit unei situaţii întocmite de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi transmisă AGERPRES


 

Documentul arată că, de la începutul războiului din Ucraina, în România s-au angajat 1.891 de refugiaţi.


 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 


Dintre cei 1.891 de refugiați, cei mai mulți s-au angajat în Capitală (452) și Bistrița-Năsăud (270). Judeţul Arad a oferit locuri de muncă pentru 167 de cetăţeni ucraineni, în timp ce judeţul Timiş a asigurat posturi pentru 126 de persoane din Ucraina.

Alţi 101 cetăţeni ucraineni lucrează în judeţul Ilfov, 87 în Maramureş, 80 în Cluj, 73 în Satu Mare, 69 în Bihor, 53 în Suceava şi 50 în Braşov.


„Nu sunt locuri de muncă special create pentru cetăţenii ucraineni. Peste tot în ţară sunt locuri de muncă disponibile, însă decizia de a se stabili într-un judeţ sau altul aparţine acestora, de la persoană la persoană”, a declarat pentru AGERPRES ministrul Muncii, Marius Budăi.

Numărul total al cetăţenilor din Ucraina care au contracte de muncă în România este de 4.371, însă cea mai mare parte a acestora au obţinut locurile de muncă înainte de 24 februarie 2022, ziua în care a început războiul din Ucraina.


Peste 710.000 de ucraineni au intrat în România de la începutul războiului

De la declanşarea crizei până joi la ora 24:00, la nivel naţional, au intrat în România 714.260 de cetăţeni ucraineni, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis vineri.

„În data de 14.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 90.084 de persoane, dintre care 10.092 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 7,5 % faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 6.394 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 7,7%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.628 cetăţeni ucraineni (uşoară creştere cu 0,8%)”, precizează IGPF.

 

Sursă foto: depositphotos.com

 

CITEȘTE ȘI:

Aproape 100 de arhitecți și designeri din Ucraina vor să lucreze în Cluj-Napoca și alte orașe din România

Ultimele Stiri
abonare newsletter