Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări faţă de foştii miniştri Varujan Vosganian şi Dan Nica pentru abuz în serviciu, într-un caz disjuns din dosarul 'Poşta Română' în care au fost trimişi în judecată foştii miniştri Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy, potrivit rechizitoriului trimis de procurori la instanţa supremă pe data de 14 decembrie 2010. Prin rechizitoriul întocmit în cazul 'Poşta Română', procurorii DNA au dispus 'disjungerea cauzei faţă de numiţii Varujan Vosganian, Sorin Creţeanu şi Dan Nica, în vederea continuării cercetărilor într-un dosar separat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, raportată la art. 248 - 248 (1) din Codul Penal'. Foştii miniştri Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy au fost deferiţi justiţiei pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial. AGERPRES
Un şofer de 21 de ani din comuna Mociu care conducea astăzi sub influenţa băuturilor alcoolice nu a oprit la semnul de control al poliţiştilor, iar aceştia au fost nevoiţi să tragă câteva focuri de armă în pneurile maşinii.
Doar după ce poliţiştii au tras asupra maşinii, şoferul a oprit maşina. Toată scena s-a petrecut în Apahida, unde poliţiştii desfăşurau o acţiune de prevenire şi combatere a faptelor de natură penală. „Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul agentului de poliţie, continuându-şi deplasarea. În aceste condiţii poliţiştii au trecut la urmărirea autoturismului pe DN1C pe o distanţă de aproximativ 4 km către municipiul Gherla. Cu toate că agenţii de poliţie au executat focuri de avertisment în plan vertical, conducătorul autoturismului nu a oprit pentru control, executându-se astfel mai multe focuri de armă asupra pneurilor”, a explicat Gina Pop, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.
Trupa Bere Gratis va lansa luni, 28 februarie, cel mai recent album, intitulat 'O colecţie', printr-un concert susţinut la Teatrul Naţional din Bucureşti. Albumul este un colaj al celor mai frumoase balade Bere Gratis, cântece lansate în perioada 1998-2010, care au ajuns la inimile fanilor. Printre piesele de pe album se vor regăsi atât melodii mai vechi precum 'Ce n-a văzut Parisul', 'În braţe', 'Iertat', 'Câmpuri de luptă', cât şi melodii noi 'Stai pe acelaşi drum' şi 'Flori de câmp la fereastră' sau piesa de rezistenţă a albumului - 'Stai pe acelaşi drum'.
O tânără de 29 de ani, însărcinată în 19 săptămâni a murit săptămâna aceasta în Cluj, după ce a fost confirmată îmbolnăvirea de gripă A H1N1.
Tot în această perioadă a decedat şi un bărbat din Bucureşti, de 41 de ani, bolnav de asemenea de gripă A H1N1. Potrivit Biroului de Presă al Ministerului Sănătăţii, bolnavul mai avea şi alte afecţiuni. În săptămâna 14-20 februarie, incidenţa numărului de îmbolnaviri datorate infecţiilor respiratorii acute şi gripei a relevat o tendinţă de creştere, fiind depăşite valorile maxime aşteptate, conform raportului transmis la Ministerul Sănătăţii de către Centrul Naţional de Boli Transmisibile. Astfel, în această perioadă au fost înregistrate 118.432 cazuri de infecţii acute respiratorii în toată ţara, cu 21,5% mai multe comparativ cu cele înregistrate în săptămâna precedentă.
România se detaşează între statele UE cu cele mai proaste condiţii de locuit, peste 40% dintre români trăind în locuinţe care nu au toaletă conectată la reţeaua de apă-canal şi nu dispun de baie sau duş, potrivit statisticilor Eurostat.
Astfel, 42,5% dintre români nu au în case toaletă conectată la o reţea de apă şi canal, iar 41,2% nu au baie sau duş.
Peste jumătate dintre români (55,3%) trăiesc în locuinţe supraaglomerate, iar 22% reclamă infiltrări de apă prin acoperiş, umezeală în pereţi, pardoseală sau fundaţie.
România stă cel mai bine în privinţa iluminării locuinţelor, doar 8,7% dintre români calificând locuinţa drept prea întunecată.
Ion Hobana a murit marţi seară, la Spitalul Colţea din Capitală, după o lungă suferinţă, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de fiul scriitorului, Ion Sorin Hobana.
Ion Hobana s-a născut pe 25 ianuarie 1931, la Sânnicolaul Mare, judeţul Timiş. A fost scriitor, ziarist, editor, secretar al Uniunii Scriitorilor. În ultimii ani, el a condus secţia de literatură pentru copii şi tineret a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, fiind şi membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor din România.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că de miercuri seară şi până vineri va ninge în cea mai mare parte a ţării, iar în mai multe judeţe vor avea loc şi intensificări ale vântului.
Avertizarea meteorologilor este valabilă începând de miercuri, ora 23.00, şi până vineri la ora 18.00, în acest interval urmând că ningă temporar în cea mai mare parte a ţării.
În noaptea de miercuri spre joi şi în prima parte a zilei de joi ninsorile vor fi pe arii mai extinse şi izolat mai consistente în Oltenia şi în Dobrogea, apoi în special în regiunile din jumătatea de vest.
"Va continua să ningă, local mai abundent, şi în zonele de munte", precizează ANM.
De asemenea, în judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi vântul va avea intensificări cu viteze de 50 - 60 km/h şi temporar, în prima parte a intervalului, va viscoli ninsoarea.
În zona litoralului viteza vântului va depăşi 70 km/h, iar precipitaţiile vor fi mixte.
Volumul 'Dicţionar general al Revoluţiei Române din decembrie 1989', coordonat de Gheorghe Sbârnă şi Valentin Marin, a fost lansat, miercuri, la Fundaţia Europeană Nicolae Titulescu. Cu acest prilej, preşedintele Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD, a apreciat efortul ştiinţific pentru realizarea unei astfel de lucrări de sinteză care prezintă cronologic fapte, date şi evenimente care au caracterizat Revoluţia Română între 14 decembrie şi 31 decembrie 1989. Fostul preşedinte a adăugat că volumul prezintă, pe de altă parte, locuri, oameni şi instituţii implicate în Revoluţia din 1989. 'Conceptual, este o lucrare interesantă şi care are o idee călăuzitoare - de structurare a unor informaţii', a spus Ion Iliescu.