Aproximativ 450.000 de CNP-uri aferente formularelor de la recensământul din 2011, respectiv 2,33% din total, au fost multiplu înregistrate, eronate sau nu au fost completate, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
APEL DE SELECȚIE
GAL Someș Transilvan anunţă lansarea sesiunii de cereri de proiecte pentru
Măsura 41 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”
în perioada 21.06.2013– 22.07.2013
Circulaţia rutieră pe varianta ocolitoare a drumului judeţean Cluj Est va fi închisă temporar, în perioada 22 - 23 iunie, între orele 09.00 - 17.00, a anunţat, vineri, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), potrivit Agerpres.ro.
Absolvenţii de clasa a VIII-a vor susţine marţi prima probă a evaluării naţionale - cea la limba română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Uniunea Europeană va primi la 1 iulie un nou stat membru, Croaţia, într-o atmosferă încărcată şi marcată de scepticism în rândul cetăţenilor europeni faţă de instituţiile de la Bruxelles, în condiţiile în care ultima extindere a UE, din 2007, a lăsat un gust amar, comentează vineri AFP.
Pompieri au fost chemaţi joi seara să stingă un important incendiu la acoperişul Castelului Riga, vechi de câteva secole, sediul preşedinţiei letone, aflat în prezent în renovare. Nimeni nu a fost ucis sau rănit, a declarat Viktorija Sembele, o purtătoare de cuvânt a pompierilor.