Administrație

Tarife mai mari la parcarea Aeroportului Cluj. Vot la limită în CJ. Tișe: „Nu suntem executanții firmei, avem și varianta rezilierii contractului”

Consiliul Județean Cluj a fost dat în judecată de firma GOTO Parking, cea care administrează parcarea de la aeroport, după ce forul județean a amânat de multe ori majorarea tarifelor propuse. După ce judecătorii au dat dreptate firmei GOTO, consilierii județeni au aprobat, la limită, noile tarife propuse.

sursă foto Facebook Goto Parking sursă foto Facebook Goto Parking

 

GOTO Parking, firma care administrează partea estică a parcării auto de la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, a cerut, de cel puțin două ori, Consiliului Județean, în calitate de proprietar al spațiului, majorarea tarifelor la parcare. 


Potrivit cererii, motivul solicitării de actualizare a tarifelor îl constituie faptul că acestea au rămas neschimbate din noiembrie 2020, iar „în acest interval a existat o creștere constantă a prețurilor de consum”. Totodată, firma GOTO arată că „a existat o evoluție crescătoare a costurilor înregistrate de către societate, precum și necesitatea realizării de investiții”. 

Între timp, firma a dat în judecată Consiliul Județean, iar Curtea de Apel Cluj a decis că forul județean nu poate refuza noile tarife.


„GOTO au dat în judecată și a obligat Consiliul Județean Cluj să aprobe aceste tarife. Trebuie să punem în executare această hotărâre, dar modul în care dânșii ne livrează aceste tarife pe considerentul că noi nu putem influența cuantumul tarifului nu e în regulă, acest tarif influențează viața fiecărui clujean. E mod de administrare privat, însă tarifele pe care le practică, legat de ele am vrea să avem un cuvânt de spus. Consiliul Județean aprobă sau nu proiectul, dar nu putem influența cuantumul acestor tarife. GOTO propune, iar noi ca și autoritate publică putem aproba sau nu aceste tarife. Dacă le vom cere să vină cu alte tarife ... am fost dați în judecată să aprobăm tariful. Va trebui să gândim un mod în care aceste tarife să poată fi cenzurate de Consiliul Județean. Noi le putem contracara cu argumente solide când aceste tarife ar fi mult prea mari sau s-ar ajunge la minute puține cu bani foarte mulți. Am cerut colegilor mei să vedem cum putem analiza contractul în ansamblul lui, există tot în incinta aeroportului, dar în partea de vest, o altă parcare pe care aeroportul vrea să o administreze singură. Am dat aeroportului această bucată de teren. Vom face comparație cu tarifele la o viitoare posibilă majorare pe care GOTO o va cere. Nu suntem executanții firmei GOTO. Să avem argumente solide comparativ cu ce tarife practică aeroportul. Astăzi suntem în situația în care nu putem refuza, putem să nu aprobăm proiectul, dar nu putem diminua cuantumul. Noi suntem preocupați de cuantumul tarifului din aeroport. ”, a spus Alin Tișe, în ședința de Consiliul Județean de joi.

Comisia nr. 4 a dat aviz favorabil proiectului de hotărâre, însă a recomandat, prin vocea consilierului județean Alexandru Cordoș (PSD) dezvoltarea celor două parcări din cele două extreme ale clădirii aeroportului. „Să gestionăm mai bine și să creăm alternativă", a spus Cordoș.


Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a precizat că se gândește inclusiv la rezilierea contractului cu GOTO Parking.

„Le spun public că noi avem și varianta de a pune capăt acestui contract, cu dreaptă despăgubire. Aceste tarife trebuie să fie reale, în concordanță cu tarifele pe care le practică aeroportul. Firma  a câștigat corect licitația, nu a furat nimic de acolo, dar nu putem fi simple marionete. Peste 3, 6 luni pot propune alt tarif. Aceasta va fi preocuparea noastră, inclusiv cu analiza de a pune capăt contractului și a dat parcarea în administrarea aeroportului mai departe. Deciziile de concesionare s-a luat când nu existau bani pentru pistă, pentru terminal. Aeroportul a avut nevoie de foarte multi bani să facă pistă mai lungă, terminalul plecări și o parcare modernă. La propunerea aeroportului, să nu fie interpretat că factorul politic a intervenit peste specialiști, s-a optat ca aceste investiții să se facă în regim privat. Procedurile de licitație la fel au gestionate de aeroport. Ca lucrurile să fie clare, efectiv nu erau bani, terminalul de plecări nu era făcut, a trebuit să îl facem, la fel o pistă nouă care a fost făcută de la zero. În acest context s-a ajuns la această situație. Recunoaștem dreptul firmei de a face această afacere, dar nu pot practica orice fel de tarif de orice natură. Dacă refuză să vorbească cu noi, reziliem contractul cu o despăgubire”, a mai spus Tișe.


Înainte de vot, consilierul județean PSD Laura Elena Chiorean a explicat sentința instanței.

„Curtea de Apel Cluj a considerat că oportunitatea aparține concesionarului, iar concendentul nu poata refuza emiterea avizului pe motive de nelegalitate și exces de putere. Nu ne-am aplecat cu atenție când am redactat contractul de concensiune. De acolo pornesc toate aceste greșeli, ulterior e greu să corectăm acest lucru. Acum suntem sub imperiul acestor obligații care provin din contract”, a spus Laura Elena Chiorean.


Proiectul a fost aprobat cu 25 de voturi pentru.

„Putem să respingem proiectul, sigur ne vor da în judecată și instanța va tranșa dacă am procedat bine. Sau să aprobăm și peste câteva luni vom avea o discuție să vedem cum continuăm proiectul. Având în vedere hotărârea nu putem umbla la cuantumul tarifului. Până la proxima revenire a lor cu tarife, cu siguranță vor reveni, vedem dacă mergem sau nu mai departe cu contractul. Am înțeles că au investit milioane de euro în acea parcare, vedem dacă e adevărat. 25 de voturi pentru, proiectul a fost aprobat la limită, sper ca cei de la GOTO înțeleagă că au venit când noi nu am avut bani, dar nu putem fi simpli observatori, proprietatea acelui teren e proprietatea județului și ar trebui să țină seama, până la proxima majorare să țină cont de asta, să discutăm acest subiect, e vorba de domeniul public”, a conchis Tișe. 

Noile tarife: 

0 min – 5 min: rămâne gratuit;
5 min – 10 min: 1 leu;
10 min  – 30 min: 8 lei, față de 6 lei în prezent;
30 min  – 60 min: 11 lei, față de 9 lei în prezent;
60 min – 120 min: 23 lei, față de 18 lei în prezent;
120 min – 300 min: 42 lei, față de 33 de lei în prezent;
300 min – 24 ore: 72 lei, față de 57 de lei în prezent;
24 ore – 2 zile: 152 lei, față de 121 de lei în prezent;
2 zile – 7 zile: 265 lei, față de 210 lei în prezent;
7 zile – 8 zile: 336 lei, față de 276 lei în prezent;
8 zile – 15 zile: 513 lei, față de 407 lei în prezent.

De ce au crescut prețurile la parcare

„Mărirea tarifelor în incinta parcării GOTO Parking este considerată necesară din mai multe motive. În primul rând, în contextul măsurilor determinate de criza COVID-19, s-a resimțit reducerea activității Aeroportului din Cluj-Napoca. În al doilea rând, de la ultimele modificări ale tarifelor de acces și staționare, a existat o creștere constantă și generalizată a prețurilor, ceea ce a afectat puterea de cumpărare. Creșterea costurilor este reflectată în procentele de creștere a inflației, prin creșterea cursului euro (cum este în cazul redevenței calculată prin raportarea la această valută), prin mărirea salariului minim pe economie (cum este cazul principalelor cheltuieli ale companiei, salarii, costurile de pază și costurile de asigurare a curățeniei), și creșterea prețurilor la utilități (energia electrică și gazul în special)”, arată firma GOTO Parking. 

CITEȘTE ȘI:

GOTO Parking cere din nou majorarea tarifelor de parcare la Aeroport. Ce prețuri propune firma?

Aeroportul cere REZILIEREA contractului cu GOTO Parking și preluarea parcării în administrare

Tarifele din parcarea GOTO de la Aeroport rămân neschimbate, deocamdată. Votul în CJ a fost AMÂNAT. Care sunt motivele?

Ultimele Stiri
abonare newsletter