Administrație

Primarul Pivariu: „Floreștiul va avea fonduri europene de peste 610 mil. euro în perioada următoare”

În perioada următoare, în comunitatea Florești intră peste 610 milioane de euro, fonduri europene, atât pentru proiecte mai mici derulate de Primărie, cât și pentru proiectele majore.

Bogdan Pivariu - primarul comunei Florești / Foto: Facebook - Bogdan Pivariu Bogdan Pivariu - primarul comunei Florești / Foto: Facebook - Bogdan Pivariu

 

 


Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a declarat că proiectele depuse în ultimii doi ani atrag aproape 67 de milioane de euro din fonduri europene. 

 


Însă, dacă vorbim de total fondurilor europene atrase în Florești, pentru perioada următoare, totalul este de peste 610 milioane de euro, care includ și proiecte majore precum Spitalul Regional de Urgență sau realizarea Muzeului de Istorie:

„La nivelul comunei Florești, în ultimii 2 ani - 2 ani și jumătate, s-au depus proiecte pe fonduri nerambursabile. O să vă dau sumele și includ și proiecte pe fonduri guvernamentale. În mare parte din ele, 70-80% din sumele pe care o să vi le spun sunt pe fonduri europene. S-au depus proiecte în valoare totală de aproape 67 de milioane de euro. Dintre acestea, peste 13 milioane deja au fost contractate și urmează a se lucra pe aceste proiecte care deja au primit finanțare, a fost semnat contractul de finanțare.


Astea sunt doar proiecte pe care le derulăm noi. Dacă discutăm de totalul banilor europeni care intră în comunitatea noastră, aici trebuie să includem și Spitalul Regional de Urgență care are o valoare de 540 de milioane de euro, iar Muzeul de Istorie (care va fi edificat de către cei de la muzeu) undeva la 18 milioane de euro. Amândouă din fonduri europene. Includem și creșa CNI care, la fel, este o sumă bunicică. În total ajungem la peste 610 milioane de euro, bani europeni, peste 80%, intrați în comunitatea floreșteană în următoarea perioadă, bani care sunt de natură a ajuta dezvoltarea comunității noastre și, așa cum am mai spus, Floreștiul devine un jucător important în ceea ce înseamnă dezvoltarea din zonă. Dezvoltarea comunității floreștene, împreună cu municipiul Cluj-Napoca, județul și întreaga regiune (…) Este o sumă mare, foarte mare care intră în comunitatea floreșteană. Floreștiul va avea fonduri europene de peste 610 mil. euro”, a explicat primarul Bogdan Pivariu în cadrul unei emisiuni radio, joi, 18 mai. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Din SUA și Europa la Cluj. Bosch echipează un tramvai cu un sistem anti-coliziune care sprijină vatmanii în situaţiile critice din trafic. VIDEO

Europarlamentarii Comisiei REGI, în vizită la Cluj. „Europa este astăzi aici pentru a ne susține”

Ultimele Stiri
abonare newsletter