Administrație
Lotul Chețani-Câmpia Turzii din A3, inaugurat cu 9 luni mai devreme. Ministrul Transporturilor: „Probabil joi se dă în circulație”.
Lotul Chețani-Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania (A3) va fi inaugurat cu aproape 9 luni mai devreme, a susținut Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, în timpul unei vizite pe șantier.
Lotul Chețani-Câmpia Turzii va fi deschis săptămâna viitoare / Foto: captură video YouTube - Raul Pristopan
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că lotul Cheţani-Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania, cu o lungime de 15,7 kilometri, construit de asocierea Strabag - Geiger, va fi dat în folosinţă joia viitoare, cu aproape nouă luni mai repede comparativ cu termenul prevăzut în contract.
„Încep prin a-i felicita pe cei de la Strabag-Geiger, trebuiau să termine undeva în august 2024, asta înseamnă cu opt-nouă luni mai repede. Felicitări, acesta este un lucru care trebuie subliniat! Acest tronson acoperă, în sfârşit, bucata lipsă dintre Târgu Mureş şi Cluj, e un lucru important pentru zonă. Undeva, în septembrie, noi am mai dat drumul unui tronson pe Autostrada Transilvaniei, de la de la Nuşfalău (...) Probabil joi seara se va da în circulaţie acest tronson”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.
250 kilometri de autostradă și drum expres, până la finalul anului
Ministrul Transporturilor a arătat că lucrurile sunt pe drumul corect şi că, împreună cu conducerea CNAIR şi-a asumat ca până la sfârşitul anului viitor să fie daţi în folosinţă la cel puţin 250 kilometri de autostradă şi drum expres, un lucru pe care îl consideră „absolut realizabil”.
CITEȘTE ȘI:
Câți kilometri de autostradă și drum expres va reuși România să deschidă până la finalul anului?
„Da, acest lucru nu se poate face doar de noi, mai lipsesc sau ar trebui să fie încă două componente pe de o parte, de la Guvern să avem finanţare, şi am avut şi avem şi noul buget. E un record bugetul la transporturi pentru anul 2024. Asta nu înseamnă că e destul, că de fiecare dată noi cerem tot mai mult (...) Da, şi în al doilea rând, trebuie să avem finanţare şi trebuie să avem companii serioase aşa cum e şi această asociere, care să se înscrie în termenele asumate prin contract”, a declarat Sorin Grindeanu.
Pe lângă lotul Cheţani-Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania, Grindeanu a afirmat că, tot la sfârşitul săptămânii viitoare va da în circulaţie şi un alt tronson de circa 32 de kilometri între Craiova şi Piteşti de drum expres, urmând ca pe finalul anului să fie inauguraţi 20 de kilometri din A 0, lângă Bucureşti.
CITEȘTE ȘI:
România nu reușește să treacă „pragul mediocrității” la construcția de autostrăzi. Mai puțin de 50 km de drum, construiți în 2023.
Cum s-a lucrat pe lotul Chețani-Câmpia Turzii?
Reprezentantul antreprenorul lui Asocierii Strabag-Geiger, Radu Cojocaru, a arătat că la realizarea tronsonului Cheţani-Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania a lucrat o echipă competitivă, cu o largă experienţă în construcţia de infrastructură.
„S-au aplicat şi tehnologii inovative, au fost făcute modelări 3D, am folosit tot timpul utilaje cu GPS, am îndepărtat cât mai mult latura umană şi lucrând doar cu utilaje performante, ghidate prin GPS. Şi nu vreau să minimizez oarecum cantităţile din proiect. Au fost nişte cantităţi destul de mari, peste 1.000.000 mc de terasamente, de umpluturi, 200.000 mc de balast în diferite straturi de formă şi fundaţie, 160.000 tone de mixturi asfalte şi aşternute, toate într-un timp de 10 luni, începând din martie până până acum, au fost inclusiv nouă structuri, poduri şi pasaje, din cel mai lung pasaj de 400 de metri. Putem vedea în spatele nostru două poduri, unul peste pârâul Grindeni şi unul peste Arieş, care bineînţeles le-am preluat la diferite stadii de execuţie. După cum ştiţi, a fost un contract preluat la un grad de 40% de execuţie şi finalizat acum”, a afirmat Radu Cojocaru.
Provocarea cea mai mare, a spus constructorul, a fost nu neapărat complexitatea proiectului, cât execuţia lui.
„CNAIR va convoca comisia de recepţie undeva pe data de 20-21 decembrie şi sperăm o deschidere în trafic săptămâna viitoare la sfârşit. Suntem la un procent de realizare de 97%, au mai rămas doar de anumite tranziţii şi parapete de montat, ultimele retuşuri şi curăţenie în şantier”, a mai arătat Radu Cojocaru.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: