Artă & Cultură

Jucăriile prind viață în obiectivul unui clujean pasionat de Lego. GALERIE FOTO

Jucăriile prind viață în obiectivul unui clujean pasionat de Lego și sunt considerate „portaluri spre lumi imaginare”. Deși copiii își construiesc universuri proprii când se joacă și adulții se pot „juca” într-un mod mai elaborat.

 

Dintr-un anumit punct de vedere, jucăriile pot fi considerate portaluri spre lumi imaginare. Copiii își construiesc universuri proprii atunci când se joacă, inventând personaje și trăind aventuri fantastice, izvorâte din experiențele trăite sau pe care ar dori să le trăiască.


 

Adulții, la rândul lor, se joacă. Poate mai complex, mai elaborat, mai discret uneori, însă și ei se joacă.


Jucăriile sunt folosite pentru a propune interlocutorilor o lume, o idee, un sentiment, o experiență, o întrebare, o problemă, chestiuni care pot fi exprimate mai mult sau mai puțin abstract.

Toy Photo este o astfel de joacă cu iluziile unor existențe posibile în imaginație. Personajele – obiecte, figurine, animăluțe, monștri - prind viață. Uneori interacționează cu natura sau cu tehnosfera, alteori aduc în atenție un alt fel de natură ori o lume conexă. Lucruri neimportante se transfigurează și primesc semnificații care pot fi comunicate. Uneori ridică întrebări. Alteori insinuează provocări. O punte se naște între artistul fotograf și privitor, care, la rândul său, prin imaginație poate da sensuri noi propunerii vizuale.


Un astfel de explorator al universurilor vizual-imaginare Toy Photo este d-l Mihai Augustin Marza, membru al Asociației Brickenburg din Cluj-Napoca.

Personajul Vasile, o minifigurină LEGO

Personajul său, Vasile, este o minifigurină LEGO(R), care „se joacă” cu lumina, cu natura și care surprinde instantanee insolite ale locurilor pe care le vizitează.


Mihai ne-a povestit cine este, mai exact, personajul Vasile și ce dorește să ne spună: „Personajul Vasile a apărut „dintr-o joacă”, în urmă cu doi ani, fiind la început o simplă minifigurină. În timp, purtându-l cu mine peste tot, a devenit un personaj cunoscut datorită fotografiilor în care a apărut, unele dintre acestea fiind expuse la evenimente dedicate Toy Photo sau postate în grupuri de profil.

Vasile dorește să aducă în atenția tuturor (prin imagini) frumusețea locurilor vizitate ori farmecul unor detalii care îmi atrag atenția.”


Fotograful ne-a explicat și care sunt amănuntele și elementele pe care le are în vedere cu prioritate în momentul în care construiește un cadru fotografic:

„Când realizez o fotografie în natură am în vedere să stabilesc un acord între elementele din peisaj care îmi atrag atenția și atitudinea sugerată de Vasile, iar când realizez o fotografie într-un oraș sau zonă vizitată încerc să surprind alături de Vasile ceva reprezentativ pentru acel loc, căutând să integrez personajul în cadrul surprins. Uneori caut să exprim stări interioare, pe care fotografia le poate descrie mai bine decât cuvintele”, a spus Mihai Augustin Marza.

Pionier al nișei Toy Photo în România

Mihai Augustin Marza este un pionier al nișei Toy Photo în România. Fotograful spune că se simte onorat în ipostaza în care se află și se bucură de expunerea pe care creațiile lui a avut-o până acum:

„Mă simt onorat în această ipostază, pe care am dobândit-o fără să îmi propun neapărat acest lucru. Mă bucur că lucrări Toy Photo realizate de mine, au fost expuse cu diverse ocazii alături de lucrările unor fotografi consacrați în acest domeniu, cum ar fi Fabio Broggi din Italia, Benedek Lampert din Ungaria sau Mike Tendino din Elveția”, a explicat Mihai.

Întrebat dacă se vede făcând acest lucru și în viitor, Mihai a spus un categoric „da!”, pentru că totul vine din pasiune.

CITEȘTE ȘI:

Povestea fotografului fără degete. E clujean, vine de la casa de copii și i-a surprins prin obiectivul său pe Obama, Trump și Putin

POZA ZILEI. Iernile de altădată de la Cluj. Vizitii între curse, în Piața Unirii, acoperită de zăpadă

Ultimele Stiri
abonare newsletter