Economie

În Cluj durează aproape 3 luni să vinzi un apartament. Cea mai mare perioadă de vânzare înregistrată în orașele României

În Cluj-Napoca trec aproape 3 luni între momentul în care găsești un apartament și tranzacționarea lui. Aici s-a înregistrat cea mai mare perioadă din țară.

În Cluj durează aproape 3 luni să vinzi un apartament / Foto: depositphotos.com În Cluj durează aproape 3 luni să vinzi un apartament / Foto: depositphotos.com

 

 


În trei dintre cele cinci mari centre regionale analizate, perioada medie de vânzare pentru un apartament a fost mai mică trimestrul trecut comparativ cu perioada similară a anului 2021.

 


Cea mai mică valoare a acestui indicator este consemnată în Brașov, unde timpul necesar pentru tranzacționarea unei asemenea unități locative a fost de 41,5 de zile în intervalul aprilie - iunie 2022.

La polul opus, cea mai mare perioadă de vânzare, respectiv 83 zile, a fost înregistrată în Cluj-Napoca (în scădere cu 81 zile, de la aproximativ 164 zile în urmă cu 12 luni), în vreme ce Constanța și Timișoara se află la un nivel destul de apropiat, cu 58, respectiv 51,5 de zile. În București, timpul necesar pentru tranzacționarea unui apartament ajunge la 47 zile.


Marja de negociere

În ceea ce privește marja de negociere, înțeleasă ca diferența dintre ultimul preț cerut și valoarea de tranzacționare a unui apartament, datele Imobiliare.ro arată că, față de perioada similară a anului anterior, majorări au avut loc în toate cele cinci mari orașe analizate. 

Acest indicator a atins, astfel, pragul de 3,7% în Cluj-Napoca (în condițiile în care în T2 2021 se situa la 2,16%), în vreme ce în București a ajuns la 2,9% (comparativ cu 1,9% în urmă cu un an). În Brașov acest indicator se situează la un nivel de 2,8% (comparativ cu 2,6% în T2 2021), în vreme ce Constanța ajunge la 2,6%. Pe ultimul loc se află Timișoara, cu o valoare procentuală de 1,4% (comparativ cu 1,2% în T2 2021).


În Cluj-Napoca, interesul pentru achiziția de locuințe era, la începutul trimestrului doi din 2022, mai scăzut decât în 2021, dar mai ridicat decât în 2020. În urmă cu un an , imobiliare.ro înregistra 3.536 de potențiali cumpărători, față de aproximativ 5.832 și, respectiv 2.584 în urmă cu doi ani. Ca și în București, însă, curba evoluției cererii a înregistrat un trend descendent încă din primele trei trimestre ale anului în curs.

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Analiză. Clujenii nu se mai înghesuie la bănci pentru a-și cumpăra un apartament cu credit

Cele mai mari creșteri ale chiriilor, la Cluj-Napoca. Cât de scump e să închiriezi un apartament?

Ultimele Stiri
abonare newsletter