Economie
Prețul apartamentelor din Cluj, record în decembrie 2022. În cartierul Europa, locuințele se vând cu 2800 euro/mp
Prețul mediu al apartamentelor de vânzare din Cluj-Napoca a ajuns în decembrie 2022 la cel mai înalt nivel de până acum. Cea mai căutată zonă rămâne Mănăștur la începutul lui 2023, iar locuințele din cartierul Europa sunt cele mai scumpe, dacă nu luăm în calcul zona ultracentrală.
Prețul mediu al apartamentelor de vânzare din Cluj-Napoca a ajuns în decembrie 2022 la cel mai înalt nivel de până acum / Foto: depositphotos.com
Prețul mediu al apartamentelor de vânzare din Cluj-Napoca, la finalul anului 2022, a fost la cel mai înalt nivel de până acum - 2.261 euro/mp, în creștere cu 19 euro/mp cu față de noiembrie 2022 (2.242 euro/mp) și este cu 284 euro peste aceeași perioadă a anului trecut (1.977 euro/mp), conform statisticilor compariimobiliare.ro.
Printre zonele preferate de cei aflați în căutarea unei noi locuințe se numără cartierele Mănăștur și Gheorgheni. Deși este în afara municipiului Cluj-Napoca, Florești este constat prezent în clasamentul pe anul 2022, cu un preț mediu de 1490 euro/mp.
Clujul imobiliar, la început de ianuarie 2023
Sursa citată a făcut publice preţurile apatamentelor de vânzare în municipiul Cluj-Napoca, pe cartiere, valabile la început de ianuarie 2023, dar şi zonele preferate de cei aflaţi în căutarea unei noi locuinţe.
La începutul noului an, cele mai căutate apartamente au fost cele cu două camere (47% din căutări), urmate de apartamentele cu trei camere (37% din căutări). Apartamentele cu o singură cameră au apărut în 9% dintre căutări, iar cele cu patru camere în 7% dintre căutări.
Când vine vorba despre cele mai căutate zone din municipiul Cluj-Napoca, Mănăștur se află în top (14%), urmat de Florești (10%) și Gheorgheni (8%).
În continuare, clasamentul celor mai căutate cartiere/zone arată în felul următor: Mărăști (7%), Zorilor (6%), Central (5%), Dâmbul Rotund (3%), Între Lacuri (3%), Grigorescu (2%) și Bună Ziua (2%).
Prețurile apartamentelor, pe zone
Cele mai mari prețuri medii ale apartamentelor de vânzare în Cluj-Napoca s-au regăsit în zona ultracentrală (3282 euro/mp), cartierul Europa (2800 euro/mp), Sopor (2775 euro/mp) și cartierul Andrei Mureșanu (2662 euro/mp), potrivit datelor agenției imobiliare meționate.
Prețurile medii ale apartamentelor de vânzare din Cluj-Napoca, pe zone, sunt următoarele:
- Aeroport - 1724 euro/mp
- Andrei Mureșanu - 2662 euro/mp
- Apahida - 1226 euro/mp
- Aurel Vlaicu - 2294 euro/mp
- Baciu - 1638 euro/mp
- Borhanci - 2444 euro/mp
- Bulgaria - 2362 euro/mp
- Bună Ziua - 2571 euro/mp
- Calea Turzii - 2555 euro/mp
- Câmpului - 2140 euro/mp
- Central - 2437 euro/mp
- Dâmbul Rotund - 2083 euro/mp
- Donath Park - 2147 euro/mp
- Est - 2275 euro/mp
- Europa - 2800 euro/mp
- Exterior Vest - 1877 euro/mp
- Florești - 1490 euro/mp
- Gara - 2286 euro/mp
- Gheorgheni - 2505 euro/mp
- Grigorescu - 2489 euro/mp
- Gruia - 2290 euro/mp
- Horea 2500 euro/mp
- Între Lacuri - 2593 euro/mp
- Iris - 2313 euro/mp
- Mănăștur - 2125 euro/mp
- Mărăști - 2358 euro/mp
- Nord - 2230 euro/mp
- Nord Vest - 2201 euro/mp
- Piața Mihai Viteazu - 2687 euro/mp
- Plopilor - 2487 euro/mp
- Sannicoara - 1735 euro/mp
- Semicentral - 2511 euro/mp
- Someșeni - 2285 euro/mp
- Sopor - 2775 euro/mp
- Sud - 2403 euro/mp
- Sud-Est - 2513 euro/mp
- Ultracentral - 3282 euro/mp
- Valea Chintăului - 1424 euro/mp
- Vest - 2219 euro/mp
- Zorilor - 2557 euro/mp
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: