Economie

Cele mai mari venituri realizate de clujeni în 2011

<p><img src="documente/stories/2012/07_iulie/23_ziua/06-bani.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" /><strong>Ce activităţi independente au adus unor clujeni venituri de milioane de lei într-un singur an? </strong></p>

Cel mai mare venit brut de la nivelul judeţului a fost obţinut de un clujean care a vândut acţiuni de 4.368.192 lei (952.755 de euro), potrivit clasamentului furnizat la cererea Monitorul de Cluj de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj.

Locul doi este ocupat la o distanţă de mai bine de două milioane de lei de un alt clujean care a obţinut din activităţi de comerţ aproape două milioane de lei, adică aproximativ 570 de salarii medii brute şi echivalentul a 166.000 de lei lunar.

Avocatura rămâne unul dintre cele mai bănoase domenii, ca dovadă stând plasarea unor „apărători ai legii” pe locurile trei şi patru în topul celor mai mari venituri realizate în 2011 la nivelul judeţului. Doar 1.300 de lei îi despart pe cei doi justiţiari, primul clasat realizând 1.869.687 de lei, iar al doilea 1.867.425 de lei.

Nici serviciile medico-legale nu strică obiceiul de a fi incluse anual în primele venituri, de această ocupând locul cinci cu puţin peste 1.660.000 de lei.

 


Care au fost activităţile independente lidere pe plan local  în 2010?

Cel mai mare venit câştigat în penultimul exerciţiu financiar încheiat este cu 700.000 de lei sub maximul anului 2011, însă şi activitatea care l-a generat diferă, cei 3,6 milioane de lei fiind obţinuţi de o persoană fizică care a efectut servicii în cadrul procedurilor de insolvenţă.

Tot intrarea firmelor în incapacitate de plată l-a plasat pe podium şi pe ocupantul locului trei, cu 2,35 milioane de lei. Pe locul doi, cu 2,6 milioane lei s-a aflat o persoana, care a efectuat servicii medico-sanitare, locurile patru si cinci fiind ocupate de un avocat (cu 2,24 milioane de lei) şi un comerciant (cu 2,08 milioane de lei).

Peste 20.000 de clujeni realizează „venituri pe cont propriu”

DGFP Cluj a înregistrat până în luna iunie a acestui an 23.000 de declaraţii privind veniturile realizate în România, în timp ce în 2011 se contabilizau peste 27.500 de formulare D200.

Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care au realizat în anul în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România provenind din: activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile realizate în calitate de proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, activităţi agricole pentru care venitul net se determină în sistem real, transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionale pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.


Diferenţă de la cer la pământ între cel mai mare profit şi cel mai mare venit

O companie clujeană încadrată la contribuabili mijlocii a obţinut în 2011 un profit de 620 de milioane de lei, mai mare de 20 de ori decât maximul raportat în 2010 pe judeţ la aceeaşi categorie şi de 155 de ori mai mare decât venitul maxim declarat la DGFP Cluj.

Deţinătoarea primului loc ca profitabilitate în Cluj a reuşit să depăşească chiar liderul marilor contribuabili – Nokia, care a rămas în buzunar cu 247 milioane de lei în urma anului fiscal 2010.

Ultimele Stiri
abonare newsletter