Economie

Restanţele clujenilor la bănci s-au majorat cu peste 60 de mil. de lei într-o singură lună

<p><strong><img src="documente/stories/2012/07_iulie/26/restante bani.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Creşterea a fost înregistrată cu toate că euro nu a contabilizat mari fluctuaţii pe parcursul lunii iunie.</strong></p>

Deşi euro s-a depreciat comparativ cu leul de la începutul lunii iunie, când valora 4,4648 lei, până la sfârşitul acesteia, când cursul oficial era de 4,4494, clujenii au întâmpinat din nou probleme la plata ratelor. Astfel, restanţele au trecut peste pragul de 900 de mil. de lei în cazul creditelor în valută şi sunt cu câteva unităţi sub pragul de 400 de mil. de lei în ceea ce priveşte împrumuturile în lei, potrivit datelor aferente lunii iunie, furnizate ieri de Banca Naţională a României (BNR).
Cele mai mari dificultăţi au fost întâmpinate la plata creditelor în valută, ca dovadă stând creşterea obligaţiilor restante cu aproape 50 de mil. de lei într-o singură lună. La acestea se adaugă şi majorarea de peste 16 mil. a restanţelor la creditele în lei., de la 383,9 mil., cât se contabilizau la sfârşitul lunii mai, la 399,5 mil. lei, la sfârşitul lunii trecute.

Clujenii trec de la credite în euro la credite în lei

Dobânzile mai mari pe care le au de achitat dacă aleg varianta împrumutului în lei, faţă de cele corespunzătoare împrumutului în euro, nu mai reprezintă un criteriu determinant în alegerea monedei de creditare de către locuitorii judeţului.
Clujenii par a fi dispuşi să îndure costuri prezente mai mari pentru a beneficia de stabilitatea cheltuielilor. Dovadă stau soldurile totale la credite la nivelul judeţului Cluj,  raportate de BNR. Astfel, faţă de luna mai totalul la credite în lei a crescut cu aproape 100 de milioane de lei, în timp ce totalul a credite în valută s-a diminuat cu 7 milioane de lei, deşi tendinţa din ultimii ani a fost ca soldul în valută să crească mult mai rapid faţă de cel în lei.

Cursul nu mai ajută debitorii şi luna aceasta

Leul s-a apreciat uşor ieri, ca urmare a intervenţiei băncii centrale, astfel că referinţele pentru euro şi dolar publicate de BNR au coborât, la 4,6186 lei/euro, respectiv la 3,8040 lei/dolar, după trei maxime istorice consecutive.
Vă reamintim că în şedinţa de marţi, cursurile au atins valori record, de 4,6397 lei/euro, respectiv 3,8343 lei/dolar. Astfel, referinţa BNR pentru euro a coborât miercuri cu 2,11 bani, iar cursul pentru dolar cu 3,03 bani.
Leul s-a depreciat abrupt de la începutul lunii, cu 4,2% la nivelul referinţei, doborând record după record. Sentimentul jucătorilor fiind puternic influenţat de turbulenţele politice din România, care au avut ecouri internaţionale.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter