Economie

Tinerii fermieri clujeni au solicitat APDRP peste 11 milioane de euro într-o singură sesiune

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/07_iulie/31/ferma floresti_ft 2.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Solicitările de finanţare sunt de două ori mai multe decât cele înregistrate în 2011 la nivelul judeţului.</strong>

Peste 300 de solicitări de finanţare au fost depuse de tinerii fermieri din judeţ cu ocazia celei mai recente sesiuni de primire a proiectelor de finanţare pentru Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Valoarea totală a fondurilor europene solicitate de clujeni de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) se ridică la 11,7 milioane de euro, potrivit directorului adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Cluj, Dorin Bota.
Cele mai multe solicitări locale vizează deschiderea unor ferme de vaci, oi sau porci, precum şi înfiinţarea unor culturi de legume.
Sesiunea de primire a proiectelor a fost deschisă în perioada 1 iunie – 6 iulie 2012 la dispoziţia solicitanţilor fiind puşi toţi banii disponibili până la finalul perioadei de finanţare, respectiv 2013.

Regiunea Nord-Vest prima pe plan naţional

La nivel naţional au fost depuse 7.971 de solicitări de finanţare în valoare de 272,3 milioane de euro, alocarea de 120.886.096 de milioane de euro pentru această sesiune fiind depăşită de peste 2 ori. Astfel, acordarea finanţării va fi decisă în urma selecţiei cererilor de finanţare în funcţie de punctajele obţinute de fiecare proiect în parte.
Cele mai multe cereri de finanţare conforme au fost depuse de solicitanţii de fonduri nerambursabile, din Regiunea  Nord-Vest, din care face parte, de altfel, şi Clujul. Aceştia au depus la sediile Oficiilor Judeţene ale APDRP, 1.457 de proiecte, în valoare totală de aproximativ 50 de milioane de euro. Regiunea Sud-Vest este a doua clasată, cu 1.415 de proiecte conforme depuse, în valoare totală de 47,2 de milioane de euro. Pe locul trei, cu 1.214 de proiecte conforme depuse, cumulând 43,2 de milioane de euro, se află Regiunea  Sud-Est.

Peste 100 de milioane de euro au intrat deja în conturile fermierilor

Până în acest moment au fost semnate la nivel naţional contracte de finanţare pentru 8.044 proiecte, având o valoare totală nerambursabilă de peste 162 de milioane de euro. Plăţile efectuate până acum, către beneficiarii Măsurii 112, sunt în valoare de 106,8 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de APDRP.
Cele mai multe dintre acestea, respectiv 230 de proiecte, prevăd investiţii mixte (culturi vegetale şi creşterea animalelor), fiind urmate de 191 de proiecte care vizează investiţii în culturi de câmp. De asemenea, prin 133 de proiecte s-au realizat investiţii în horticultură.

Ultimele Stiri
abonare newsletter