Economie
Un nou termen pentru privatizarea Poştei Române
<p><strong><img src="documente/stories/2013/06_iunie/08/posta-romana-2.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Ofertele preliminare şi neangajante pentru privatizarea Poştei Române vor fi depuse până la 30 iunie 2014, după ce la termenul anterior, care a expirat pe data de 28 mai, caietul de sarcini nu a fost cumpãrat de niciun investitor, a anunţat Ministerul pentru Societatea Informaţională . </strong></p>
Potrivit unui act normativ adoptat recent de Guvern, orice companie de stat va putea fi privatizată în termen de până la doi ani. În baza noii scheme adoptate de Executiv, care a modificat legislaţia privatizării societăţilor comerciale, Poşta Română poate fi astfel vândută, cel mai târziu până în octombrie 2015.
Poşta Română trebuia să fie privatizată în cursul acestui an, dar niciun investitor nu a cumpărat caietul de sarcini până la expirarea termenului limită, 28 mai.
Potrivit Mediafax, şeful Poştei, Ion Smeeianu, a afirmat că situaţia financiară negativă a companiei şi datoria calculată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au îndepărtat potenţialii investitori.
La finele lunii mai, datoriile totale ale Poştei însumau 650 milioane de lei.
Prin prelungirea termenului de privatizare, aşa cum s-a stabilit de către Guvern, Poşta Română va trece printr-un proces de restructurare, care prevede disponibilizări de personal şi transformarea în acţiuni a datoriilor istorice.
Numărul celor care fi disponibilizaţi se va ridica la 3.650 de salariaţi, respectiv 11,4% din personalul Poştei, conform unui anunţ al companiei.