Economie

Niţă: Sper că anul viitor vom finaliza negocierile pentru Tarniţa şi reactoarele nucleare 3 şi 4

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat, miercuri, că speră că anul viitor vor fi finalizate negocierile pentru atragerea de parteneri pentru construcţia hidrocentralei Tarniţa şi a reactoarelor nucleare 3 şi 4, investiţii cu o valoare cumulată de peste 7 miliarde de euro.

"Sper că la anul să finalizăm negocierile pentru Tarniţa şi reactoarele nucleare 3 şi 4", a afirmat Niţă la o conferinţă organizată de Ziarul Financiar.

Ambele proiecte stagnează de mai mulţi ani. La reactoarele 3 şi 4 statul a găsit iniţial investitori, dar cei mai mulţi dintre ai au decis să renunţe la investiţie. Proiectul Tarniţa (judeţul Cluj) datează din perioada comunistă.


 Niţă a adăugat că "va trebui să mergem şi pe sistemul de management corporatist", menţionând că şi acest demers va fi finalizat tot în 2014, astfel că toate companiile de stat vor avea şefi selectaţi pe criterii profesionale.

 Ministrul a reluat şi ideea potrivit căreia investitorii străini trebuie să se asocieze cu companiile locale.


"În mod normal nu trebuie să fie nicio companie străină care vine aici fără să aibă un partenet român. Nu este o chestiune de naţionalism, dar nu ne putem ţine companiile româneşti în anonimat, ele trebuie să iasă la suprafaţă", a mai spus Niţă.

abonare newsletter