Economie

Rus: Cum prind autostradă, cum mă prinde Poliţia

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus a declarat, joi, că este adept "în totalitate" al autostrăzilor, afirmând că îi place să şofeze cu viteză, motiv pentru care i-a fost suspendat permisul, el menţionând însă că "raţional vorbind, trebuie să ne corelăm dorinţele şi visele cu posibilităţile".

Rus a precizat, în cadrul Bucharest Forum 2014, că generaţia următoare de miniştri va face autostrăzi.

Ministrul a declarat că România are probleme, în acest moment, cu partea de nord-est a ţării. "Teoriile vechi, de pe vremea comunismului, cu dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor ţării, nu erau prostii, pentru că acolo este potenţial uman", a spus Rus, precizând că, în acest moment, zona de vest a ţării are o dinamică de dezvoltare mult mai mare decât cea de est.


"Avem probleme cu zona de sud-vest, Piteşti-Craiova, la fel, avem cel mai mare producător şi exportator care are probleme grave în a-şi transporta marfa către beneficiar, din cauza insuficientei modernizări a infrastructurii, care ar trebui să fie suport pentru el", a arătat Rus, citat de Mediafax.

El a adăugat că, "raţional vorbind, trebuie să ne corelăm dorinţele şi visele pe care le avem cu posibilităţile pe care le avem".


"Eu, singura problemă pe care am avut-o cu legea până acum este permisul de conducere şi viteza. Deci, sunt adeptul autostrăzilor în totalitate. Raportez cu supuşenie că acum trei luni mi-au luat carnetul ultima oară. Cum prind autostradă, cum mă prinde Poliţia, plătesc amenzi", a precizat Rus.

El a adăugat: "În acest moment putem vorbi despre autostrăzi transcarpatice, timp de câţiva ani, dacă vrem să purtăm discuţii, sau putem intra într-o zonă de past-cluster, în rezolvarea problemelor, de la drumuri regionale la drumuri expres, rapide, cu patru benzi, care trec prin localităţi, care au traseu de autostradă. Generaţia viitoare de miniştri va face autostrăzi", a arătat Ioan Rus.


Ministrul Trasporturilor a vorbit şi despre Planul General pentru Transporturi, despre care a spus că este "un document strategic integrat, care stă la baza planificării a ceea ce vom face până în 2030" şi a adăugat că "din trei sau din cinci în cinci ani se vor reface aceste lucruri, pentru că vor fi evoluţii pe care în acest moment le-am anticipat poate insuficient de bine".

"Acest document, care a fost elaborat exclusiv de profesionişti în aceste treburi şi nu de politicieni, încercăm să îl ţinem în dezbatere publică, în perioada aceasta, urmând a fi transfromat într-un program operaţional al României, de care să ne ţinem, pentru a asigura suportul pe infrastructură", a precizat Ioan Rus.


România ar trebui să construiască 656 kilometri de autostradă şi 2.226 kilometri de drumuri expres până în anul 2030, reiese din Master Planul de Transport, în condiţiile în care fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, promitea în aprilie 1.800 kilometri noi de autostradă până în anul 2020.

Proiectele de autostrăzi incluse în Master Plan sunt Sibiu - Braşov (103 km), Ploieşti - Comarnic (49 km), Craiova - Piteşti (115 km), Comarnic - Braşov (54 km), Braşov - Bacău (158 km) şi Gilău - Borş (177 km), costul total estimat pentru aceste proiecte fiind de 6,28 miliarde euro fără TVA, potrivit unui document de sinteză furnizat de Ministerul Transporturilor.


În plus, Master Planul cuprinde construcţia de drumuri expres însumând aproximativ 2.200 km, fondurile necesare pentru aceste proiecte totalizând circa 17,5 miliarde euro fără TVA.

În actuala variantă a Master Planului, secţiunea Sibiu - Piteşti, de 115 km, una dintre cele mai aşteptate autostrăzi din România, promisă de autorităţi, figurează ca viitor drum expres.

Ultimele Stiri
abonare newsletter