Economie

Număr record de pasageri pe Aeroportul Internaţional Cluj. Ce se va întâmpla în 2015

Directorul Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj David Ciceo spune că anul 2014 a fost cel mai bun an din istoria aeroportului, numărul de pasageri fiind în continuă creştere. De asemenea, el a mai menţionat şi faptul că în luna decembrie se vor inaugura două noi zboruri.

“Anul 2014  a fost cel mai bun an din istoria aeroportului, estimăm o creştere de aproximativ 10%, chiar peste 10% faţă de anul 2013. Această creştere se datorează noilor destinaţii, frecvenţelor suplimentare pe anumite destinaţii, şi de asemenea venirea unor companii noi pe care am reuşit să le atragem. Anul acesta vom depăşi 1.100.000 de pasageri, ne-am consolidat ca al doilea aeroport al României şi de asemenea în acest an am reuşit să finalizăm lucrări importante de infrastructură, cum ar fi finalizarea căii de rulare Golf care a realizat o fluidizare foarte importantă pentru companiile aeriene pe aeroportul clujean. O realizare foarte importantă este îmbunătăţirea condiţiilor de aterizare", a declarat Ciceo.

Directorul aeroportului a mai precizat că de luna viitoare se vor inaugura noi destinaţii, iar pentru 2015 se aşteaptă la o creştere cu 5% a numărului de pasageri.


"Pentru 2015 estimăm o creştere de cel puţin 5% a numărului de pasageri, vom avea destinaţii noi, Wizz Air va poziţiona pe Cluj cea de-a patra aeronavă începând cu 21 decembrie. Din 21 decembrie vom avea, de asemenea, noi destinaţii, este vorba de Geneva şi Malmo, Suedia”, a spus Ciceo.

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu" Cluj a organizat vineri o întâlnire în cadrul proiectului "Studii pentru dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă", proiect cofinanţat de U.E. prin programul TEN-T.

Ultimele Stiri
abonare newsletter