Economie
Un hotel din Cluj, pe lista celor mai scumpe hoteluri scoase la vânzare din România
Un complex hotelier din Neptun-Olimp, un hotel din Arad şi unul din Bucureşti sunt, în această ordine, cele mai scumpe unităţi turistice scoase la vânzare în România, potrivit imobliare.ro, care arată totodată că preţul cerut de proprietarii primelor zece unităţi se apropie de 120 milioane euro. În acest top apare şi un hotel din Cluj-Napoca.
Clasamentul celor mai scumpe hoteluri şi complexuri hoteliere scoase la vânzare, prezentat de spatiicomerciale.ro, include atât unităţi de cazare cu tradiţie de pe litoral, cât şi imobile moderne, de până la patru stele.
În Cluj-Napoca, Hotel Sport este scos la vânzare la un preţ de 6 milioane de euro. Construit în anul 1981, pe un teren de 6.200 de metri pătraţi, acesta dispune de 127 de camere şi o suprafaţă utilă de aproape 3.800 de metri pătraţi. Imobilul a fost renovat în 1999 şi în 2011-2012 şi dispune de restaurant, terasă, săli de conferinţe.
În staţiunea Fântânele, din judeţul Cluj, un complex format din două hoteluri (Bianca şi Radu), amplasat pe un teren de circa 63.000 de metri pătraţi, are un preţ cerut de cinci milioane de euro.
Pe primul loc în clasamentul celor mai scumpe unităţi de cazare din România se situează un complex hotelier de pe litoral, listat la un preţ de 30 de milioane de euro. Situat la 38 de kilometri sud de Constanţa, în Neptun-Olimp, acesta este format din trei unităţi de cazare (hotelurile Amfiteatru, Belvedere şi Panoramic), toate structurate pe parter şi şapte etaje, cumulând peste 750 de camere.
În zona centrală din Arad este disponibil la vânzare la preţul de 25 milioane euro un hotel cu o capacitate de cazare de 40 de camere şi două apartamente. Unitatea include un restaurant, o sală de conferinţe şi una de fitness.
Pe locul al treilea este un hotel din zona centrală a Capitalei (Universitate - Magheru), clasificat la trei-patru stele şi cu un preţ de 18,95 milioane de euro. Structurat pe parter şi 13 etaje, imobilul este amplasat pe un teren de 1.100 de metri pătraţi şi dispune de o capacitate de cazare de 127 de camere.
În zona Râşnov-Bran, proprietarii unui complex turistic amplasat pe un teren de peste 80.000 de metri pătraţi solicită un preţ de 8,5 milioane de euro pentru cedarea unităţii, potrivit spatiicomerciale.ro. Acesta este format din mai multe corpuri de clădire (vilă, pensiune, pensiune-hotel şi apartamente), printre facilităţi numărându-se un restaurant-foişor, sală de conferinţe, bar-restaurant, un grajd cu cai de rasă şi manej.
Cu 6,5 milioane de euro poate fi achiziţionat un alt hotel în centrul Bucureştiului (zona Unirii), cu o capacitate de 40 de camere. Amplasat pe un teren de 880 de metri pătraţi, imobilul a fost construit în anul 2000 şi cuprinde un restaurant, săli de conferinţe şi de evenimente.