Economie

O nouă lege privind întǎrirea operaţiunilor de încasari şi plāţi în numerar

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca anunță publicarea, în Monitorul Oficial, unei noi legi privind pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar.

Este vorba despre Legea nr.70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.

Principalele măsuri instituite de Legea nr.70/2015

- Operaţiunile de încasări în numerar efectuate de  persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, liber profesioniştii, persoanele fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocierile şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică, de la oricare dintre aceste categorii de persoane se efectuează în limita  unui plafon zilnic de  5.000 lei de la o persoană. Magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, pot efectua încasări de la oricare dintre categoriile de persoane menţionate mai sus , în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană.


- Operaţiunile de plăţi în numerar efectuate de persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, liber profesioniştii, persoanele fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocierile şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică,  către oricare dintre aceste categorii de persoane se efectuează în limita  unui plafon zilnic de  5.000 lei /persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi. Plăţile către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, se pot efectua  în limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei. Plăţile din avansuri spre decontare, se pot efectua  în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei, stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.

- Sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei.


- Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry.

- Operaţiunile de încasări în numerar efectuate de persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, liber profesioniştii, persoanele fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocierile şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică, de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, precum şi contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii se efectuează în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană. Sunt interzise încasările fragmentate de la o persoană, pentru operaţiunile de încasări în numerar prevăzute mai sus, cu o valoare mai mare de 10.000 lei, precum şi fragmentarea tranzacţiilor reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, respectiv fragmentarea unei livrări de bunuri sau a unei prestări de servicii, cu valoare mai mare de 10.000 lei.


- Operaţiunile de plăţi în numerar efectuate de persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, liber profesioniştii, persoanele fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocierile şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică,  către  persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau alte finanţări se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către o persoană. Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către o persoană, pentru tranzacţiile mai mari de 10.000 lei.

- Plafoanele-limită prevăzute de prezentul capitol nu se aplică de către persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, liber profesioniştii, persoanele fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocierile şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică,  pentru următoarele operaţiuni:


           a) depunerea de numerar în conturile deschise la instituţiile de credit sau la instituţiile care prestează servicii de plată şi care sunt autorizate de Banca Naţională a României, inclusiv în automatele de încasări în numerar;

            b) plata cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizaţiei şi a cazării pe timpul deplasării, precum şi a cheltuielilor neprevăzute efectuate în acest sens;


            c) plata în numerar a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, amenzilor şi a altor obligaţii datorate bugetului general consolidat al statului;

          d) retragerea de numerar din conturi deschise la instituţiile de credit sau la instituţiile care prestează servicii de plată şi care sunt autorizate de Banca Naţională a României pentru plata salariilor şi a altor drepturi de personal prevăzute de lege şi pentru alte operaţiuni de plăţi efectuate către persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la art. 4 alin. (4);

          e) transferarea de sume prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii;

            f) depunerea de numerar în automate ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede.

- Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, altele decât operaţiunile de încasări şi plăţi realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi, se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie. Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 lei.

Prevederile prezentului capitol se aplică şi operaţiunilor de încasări şi plăţi în valută efectuate pe teritoriul României. Încadrarea în plafoanele prevăzute de prezentul capitol se efectuează în funcţie de cursul de schimb valutar, comunicat de Banca Naţională a României, de la data efectuării operaţiunilor de încasări sau plăţi.

Prevederile Cap. I din Legea nr.70/2015 intră în vigoare la 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României ( 9 aprilie 2015).

Ultimele Stiri
abonare newsletter