Economie

Jozsef Varadi, CEO Wizz Air, dă de pământ cu Tarom: “Este o companie ineficientă”

Prezent la Cluj cu ocazia sărbătorii a 12 ani de la primul Wizz Air din România, şeful companiei aeriene, Jozsef Varadi, a lansat un atac dur împotriva companiei Tarom.

“Cred că piaţa internă se va dezvolta în România. România este o ţară mare din ounct de vedere geografic, iar infrastructura rutieră şi feroviară lasă de dorit, deci permite transportului aerian să se dezvolte. Vrem să ne implicăm mai mult la nivelul transportului aerian pe piaţa internă şi vrem să adăugăm mai multe zboruri. În ceea ce priveşte competiţia cu Tarom, piaţa internă în transportul aerian a suferit nişte modificări importante în România. Wizz alocă o capacitate tot mai mare în România şi vom continua să facem acest lucru. Observăm că şi concurenţa de la nivel european încearcă să intre pe piaţă. Dacă aruncăm o privire asupra reţelei noastre din România, suntem cea mai mare companie, avem 9 aeroporturi din care zburăm şi 7 baze operaţionale. Va pune presiune substanţială pe Tarom şi pe alte companii ineficiente, Tarom fiind una dintre acestea. Vom vedea ce se va întâmpla cu această companie pe viitor, dar noi suntem pregătitţi să satisfacem piaţa”, a declarat Varadi.

Varadi a amintit în acest context de falimentul companiei aeriene Malev.


“Să ne amintim de falimentul Malev. Malev avea în jur de 3,5 milioane de locuri scoase la vânzare anual, înainte de a intra în faliment. Într-o dimineaţă, Malev a anunţat că îşi va opri activitatea pe piaţă astfel nu au mai fost disponibile 3,5 milioane de locuri. După 6 ore, celelate companii aeriene au anunţat extinderea cu 4 milioane de locuri. Malev a fost înlocuit în şase ore. Având în vedere viteza cu care trăim, Tarom va fi înlocuit într-o oră”, a mai spus CEO Wizz Air.

Varadi a mai spus că analizează posibilitatea introducerii unor curse Cluj-Budapesta şi Cluj-Chişinău.


“O să mă gândesc la acest curse. Voi vorbi cu colegii să vedem ce se poate face în acest sens. Suntem interesaţi să ne dezvoltăm reţeau pe Europa de Est. Există însă o serie de ţări care impun o serie de restricţii teritoriale", a încheiat Varadi.

În luna ianuarie 2016 Wizz Air a anunţat că introduce curse Cluj – Bucureşti spărgând astfel monopolul TAROM. Preţurile Wizz Air încep de la 39 de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter