Economie
Blue Air va deschide o nouă baza operaţională la Cluj-Napoca. Care sunt avantajele zborului Cluj-Liverpool
Reprezentanţii companiei Blue Air au anunţat ieri că, începând din toamna acestui an, îşi vor deshide o nouă bază operaţională în România, pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca. Totodată, frecvenţa zborurilor pe ruta Cluj-Bucureşti se va mări. Reprezentanţii companiei au vorbit şi despre noua rută inaugurată Cluj-Liverpool.
Compania low-cost Blue Air a lansat de curând zboruri săptămânale din Cluj-Napoca către Dublin (Irlanda) şi Liverpool (Anglia). Reprezentanţii companiei spun că odată cu aceste noi destinaţii vor deschide în toamna acestui an o bază operaţională la Cluj-Napoca. Astfel, Clujul va deveni, alături de Bucureşti, Iaşi şi Bacău, cea de a patra bază operaţională din România a companiei Blue Air.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Vakar Istvan crede că prin deschiderea rutei Cluj-Liverpool oraşul de pe Someş va fi invadat de englezi.
"Aud de rute noi, de rute bune, de rute ieftine, aeroportul meu, al Clujului, crește în număr de pasageri, în vizibilitate pentru piața mondială, înseamnă bine cu B mare. Dublin, Liverpool, why not? Îmi aduc aminte de whiskey, de fotbal, trebuie să mergem acolo. Dacă dumnealor, englezii, vor vedea Clujului, poate ne vor invada și nu vor mai pleca. Fiți cât de stabili, cu 1, 5, 10 avioane care să fie în staționare la cea mai importantă poartă de intrare din Ardeal. Vă urez bun venit și statornicie. Contați pe Consiliul Județean. Ştiu că prima întrebare va fi în legătură cu prelungirea pistei. O vom face şi pe aceea. Orizontul de timp este lung, aşteptarea nu va fi lungă. Aeroportul a crescut deja foarte repede într-un timp foarte scurt şi va continua să crească, a spus Vakar Istvan.
Tudor Constantinescu, director comercial la Blue Air, spune că în 2016 compania estimează că va transporta un număr de 3.150.000 de pasageri.
“Cum spunea şi reprezentantul Consiliului Judeţean în legătură cu pista aeroportului: aşteptarea nu e lungă, răbdarea e scurtă. O vom pune în practică. Mulţumim Aeroportului Cluj pentru suportul pe care l-a arătat de-a lungul timpului. Doar aşa am reuşit să punem în practică dezvoltarea celor 5 rute pe care le avem acum în vânzare. Noi am început să operăm în 2004 şi am transportat 14 milioane de pasageri. Dacă în 2004 am început cu 5 avioane, în prezent avem 21 de avioane, iar până la sfârşitul verii vom avea 28 de avioane. Avem cinci baze operaţionale, a şasea pe drum. Avem nu mai puţin de 73 de rute directe anul acesta, peste 2,3 milioane de pasageri bugetaţi. În România avem baze operaţionale la Bucureşti, Iaşi şi Bacău şi operăm zboruri la Constanţa, Sibiu şi Cluj. Începând cu toamna acestui an, pentru Cluj avem planuri mari. Pe lângă cursa de Bucureşti, care va avea o frecvenţă mărită la două zboruri pe zi, dorim să dezvoltăm Clujul ca o bază operaţională a companiei Blue Air. Un avion va rămâne în permanenţă la Cluj şi, cu siguranţă, pe lângă cele 5 rute pe care le-am pus deja în vânzare, se vor adăuga şi altele. În legătură cu zborul Cluj-Liverpool acesta va fi operat de două ori pe săptămână, luni şi vineri. Vom putea mări frecvenţa dacă va fi cazul. Din toamnă vom introduce şi un zbor Cluj-Timişoara, de la 1 octombrie, pe lângă zborurile de la Cluj spre Bucureşti, Iaşi, Dublin şi Liverpool”, a declarat Constantinescu.
Iuliu Pop, director operaţional în cadrul Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, spune că destinaţia Liverpool a fost foarte solicitată de clujeni.
"Cluj-Liverpool a fost o destinaţie solicitată de clujeni. Suntem în plin proces de dezvoltare prin deschiderea de noi destinaţii. Prin inaugurarea acestor noi rute, dorim să asigurăm compania aeriană că vom face toate eforturile pentru ca această colaborare să continue şi le dorim cât mai multe zboruri", a spus Pop.
Rav Sidhu reprezentantul Aeroportului John Lennon din Liverpool crede că sunt foarte multe motive pentru care românii, și în special clujenii, să viziteze destinația britanică situată la doar două ore distanță de Londra.
"Aeroportul se află la 25 de minute de centrul orașului, există și mijloace de transport în comun, hotel la fața locului, recent au fost investiți 2,5 milioane de lire în terminale și în curând cifra se va dubla pentru a face terminalul cât mai accesibil, mai deschis, mai curat, dotat cu restaurante, branduri de lux. Liverpool are și două echipe de Premier League și avantajul că este locul de naștere al formaţiei Beatles, oraşul are cele mai multe muzee și galerii din Anglia în afara Londrei, toate cu intrare gratuită, cu două catedrale, cu o frumoasă moștenire maritimă. Toate atracțiile principale se află la 5 minute distanţă între ele. În ultimii trei ani oraşul Liverpool a fost inclus în diverse topuri ale atracțiilor turistice la nivel mondial, figurând pe primele trei locuri", a precizat Sidhu.
La începutul lunii iunie, compania Blue Air a anunţat lansarea a trei rute noi din Cluj-Napoca către Bucureşti (3 iunie), Liverpool (3 iunie) şi Dublin (4 iunie). Odată cu lansarea celor trei rute noi, Cluj-Napoca devine al şaselea aeroport din România pe care Blue Air operează. Daca iniţial sectorul intern între Bucureşti şi Cluj-Napoca se va opera cu patru frecvenţe săptămânale, începând cu 30 octombrie, Blue Air măreşte frecvenţa zborurilor pe această rută, ca urmare a cererii ridicate, la 2 zboruri zilnice. Cele două rute internaţionale către Liverpool şi Dublin se vor opera cu două frecvenţe săptămânale, în zilele de luni şi vineri, şi respectiv, marţi şi sâmbătă.
Pentru a marca momentul primului zbor Cluj-Napoca – Liverpool, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj împreună cu „Asociația Cluj-Napoca 2021 Capitală Europeană a Culturii” au organizat, săptămâna trecută, în incinta aeroportului un moment artistic inedit pentru pasagerii primului zbor spre Liverpool, un recital dedicat legendarilor The Beatles, ce a fost susținut de trupa David & The Six Martini Band.
Biletele de avion sunt disponibile la tarife începând de la 89,99 lei (pentru Bucuresti), 19.99 euro (pentru Liverpool) şi 34.95 euro (pentru Dublin) – preţ pe segment de zbor, TVA şi taxe incluse, locuri limitate. Tarifele includ gratuit 1 bagaj de mână în limita a 10 kg, iar pe ruta internă Cluj-Napoca – Bucuresti oferim un snack gratuit pe timpul zborului şi 1 bagaj de cală în limita a 32 kg.