Economie
Zi calmă pentru leu
Leul a avut o evoluție calmă, cu volume reduse de tranzacționare ale pieței valutare. Euro și dolarul au avut o creștere ușoară iar francul elvețian a continuat să scadă.
Cursul euro a crescut de la 4,4572 la 4,4578 lei, într-o ședință în care culoarul de tranzacționare a fost, din nou, foarte îngust, 4,4570 – 4,46 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,4570 – 4,46 lei, valori identice cu cele de luni, la aceeași oră.
Leul va avea o evoluție calmă în cursul acestei luni, în condițiile în care economia românească are un parcurs pozitiv iar mediul politic se află în vacanță. Mișcări ale cursului euro pot apare în urma unor evenimente externe.
Cursul dolarului american a continuat să crească, de la 4,0184 la 4,0206 lei, cotațiile din piața valutară fluctuând între 4,1016 și 4,029 lei.
Media monedei elvețiene, care se deprecia pe piețele internaționale la 1,089 – 1,091 franci/euro, a scăzut de la 4,0946 la 4,0892 lei.
Monedele din regiune se apreciau față de euro. Cea poloneză se întărea la 4,264 – 4,273 zloți iar cea maghiară la 310,4 – 311,5 forinți.
Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,1071 și 1,1096 dolari, valori apropiate de cele de la începutul săptămânii.
Mult mai agitată era evoluția lirei sterline, care a pierdut 2,7% în ultimele cinci zile, în condițiile în care investitorii anticipau decizia Bank of England de a tăia dobânda să cheie de la 0,5 la 0,25%, nou minim începând cu 2009, cu scopul de limita efectele negative ale Brexitului. De asemenea, Banca Angliei a surprins cu anunţul că va accelera programul de achiziţii publice cu 60 de miliarde de lire, la 435 miliarde de lire, începând se săptămâna aceasta.
Prețul unciei de aur a coborât la fixingul de ieri dimineață de la Londra de la 1.337, nivel stabilit luni seară la 1.334 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00