Economie

Companiile au înregistrat un profit brut în creștere cu 42%, la peste 49,9 miliarde de lei, anul trecut

Companiile au înregistrat un profit brut de peste 49,9 miliarde de lei în 2015, în creștere cu 42,8% comparativ cu anul precedent, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS).

Cea mai mare valoare a profitului brut a fost de peste 16,6 miliarde de lei, în sectorul serviciilor, unde există cel mai mare număr de întreprinderi, respectiv 213.890 unități. Pe locul al doilea se situează firmele din comerț cu peste 15,3 miliarde de lei, urmate de industrie cu circa 14,2 miliarde de lei și de construcții cu 3,6 miliarde de lei.

Cifra de afaceri a firmelor a fost de peste 1.180 miliarde de lei, anul trecut.


"În ceea ce privește cifra de afaceri, ponderea cea mai mare a fost deținută de întreprinderile cu activitate principală de comerț (39,4%), întreprinderile din construcții deținând doar 6,8%. Valoarea adăugată brută la costul factorilor a fost obținută în 2015, în proporție de 40,2% în industrie, 8,2% în construcții, 18,4% în comerț și 33,2% în servicii", se arată în document.

Valoarea totală a investițiilor brute a depășit 131,3 miliarde de lei, în creștere cu 24,4%, comparativ cu 2014.

Ultimele Stiri
abonare newsletter