Economie
Majorarea salariului minim pe economie. Efectele negative pe termen scurt
Efectele negative pe termen scurt persistă în dauna efectelor favorabile pe termen mediu-lung. Sunt concluziile unui studiu de impact pe tema majorării salariului minim.
Programul de Guvernare prezentat de către noul guvern propune o serie de modificări de ordin fiscal, social şi investiţional.
Din perspectiva remunerării muncii şi sarcinii fiscale aferente, există două propuneri cu impact important asupra companiilor: nivelul salariului minim brut în România, în următorii 4 ani, va fi de 2000 lei în 2018, 2200 lei în 2019 şi 2400 lei în 2020. Pentru cei cu studii superioare salariul minim va fi de 2300 lei în 2018, 2640 lei în 2019 şi 3000 lei în 2020. În prezent, salariul minim brut este de 1450 de lei pe lună. A doua propunere cu impact vizează reducerea impozitului pe venit, de la 16% la 10% şi a contribuţiilor de la 39,25% la 35%, începând cu 1 ianuarie 2018.
Salariul minim pe economie a fost majorat de 12 ori în ultimii opt ani şsi a crescut mult mai rapid decât nivelul productivităţii medii, ponderea acestuia în salariul mediu brut înregistrat la nivelul economiei crescând de la 27% în anul 2008, până la 43% în anul 2016.
“Această dinamică confirmă faptul că majorările consecutive ale salariului minim pe economie s-au realizat într-un ritm foarte accelerat, care nu a fost susţinut de evoluţia corespunzătoare a productivităţii medii înregistrate la nivelul mediului de afaceri. În acest context, competitivitatea firmelor româneşti a avut de suferit”, se precizează în studiul efectuat de Iancu Guda, lector la Institutul Bancar Român.
La nivel microeconomic, majorarea salariului minim pe economie poate avea efecte de ambele părţi, în functie de orizontul de timp considerat.
Pe termen scurt – efectele sunt negative
1. “Companiile româneşti arată o elasticitate destul de redusă. Incapacitatea de adaptare pe termen scurt a companiilor prin creşterea valorii adăugate pentru acomodarea cheltuielilor în creştere poate duce la dificultăţi financiare sau chiar întreruperea activităţii. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este sectorul fabricării produselor textile, care înregistrează în ultimii trei ani cel mai ridicat procent al companiilor insolvente raportat la numărul firmelor active.
2. Descurajarea antreprenoriatului, mai ales atunci când există impredictibilitate cu privire la evoluţia viitoare a cadrului fiscal şi altor cheltuieli. Analizând acest fenomen de la momentul impactului crizei financiare până în prezent, observăm o relativă plafonare a numărului de companii nou înfiinţate în perioada 2011-2015, şi o revenire lentă ulterior.
3. Accentuarea fenomenului polarizării şi creşterea diferenţelor dintre companiile mici şi cele medii-mari. Astfel, la nivelul întregului mediu de afaceri ponderea cheltuielilor cu personalul în total cheltuieli de exploatare a crescut de la 9% în anul 2008, la 10% în anul 2015, urmând să ajungă aproape de 18% până în anul 2020. În acelaşi timp, microintreprinderile (companiile cu venituri sub 500.000 euro) au înregistrat aproape o dublare a acestei ponderi, de la 11% în anul 2008 la aproape 20% în anul 2015, urmând să ajungă la aproape 35% în anul 2020.
4. Creşterea şomajului în rândul tinerilor, în condiţiile în care aceştia reprezintă segmentul cu experienţa cea mai redusă din forţa de muncă”, arată autorii studiului.
Pe termen mediu-lung (3-5 ani) – efectele pot fi pozitive
• Cresterea venitului disponibil, pe fondul avansului salariului, să fie orientată către consum. În caz contrar, dacă veniturile suplimentare sunt orientate către economisire, aceasta ar trebui să ducă ulterior la reducerea costului de finanţare şi susţinerea investiţiilor;
• Consumul să antreneze producţia internă. Dacă consumul este orientat către importuri, creşterea salariului minim pe economie creează noi locuri de muncă în străinătate, deficit commercial, presiuni pe deprecierea monedei locale şi inflaţie;
• Pentru ca etapa anterioară să se realizeze, mediul de afaceri are nevoie de următoarele condiţii: predictibilitate (fiscală, juridică), reforme structurale (lupta împotriva corupţiei şi economiei subterane, debirocratizare);
• Creşterea producţiei interne să fie sustenabilă din perspectiva managementului financiar. Aceasta implică o structură corespunzătoare a capitalurilor, investiţii productive şi creşterea marginilor de profitabilitate ale companiilor.
