Economie
Realitate sumbră. 3 milioane de români vor dispărea din statistici în următorii 30 de ani
Fenomenul de îmbătrânire a populaţiei se adânceşte în România de la un an la altul. În actualul ritm, în 30 de ani, populaţia României va ajunge la nivelul anului 1950, iar în 2100 vom fi mai putini cu şapte milioane şi jumătate.
Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, la 1 ianuarie 2018 populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu 350 mii persoane populaţia tânără de 0-14 ani, 3,614 milioane faţă de 3,264 milioane persoane anul trecut. Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 107,9 (la 1 ianuarie 2017) la 110,7 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2018).
Vârsta medie a populaţiei a fost de 41,3 ani, cu 0,2 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2017. Vârsta mediană a fost de 41,2 ani, în creştere cu 0,4 ani faţă de 1 ianuarie 2017. La 1 ianuarie 2018 cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 45-49 ani (8,6%). Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (5,0%) şi a celei de 10-14 ani (5,1%).
În ansamblu, populaţia după domiciliu, adică numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliul pe teritoriul României, care poate să includă şi emigranţii, a scăzut la 22,194 milioane persoane, cu 0,2% mai mică faţă de 1 ianuarie 2017, potrivit INS, citat de gândul.info.
Peste 3 milioane de români vor dispărea din statistici în următorii 30 de ani
În 30 de ani, populaţia României va ajunge la nivelul anului 1950, iar în 2100 vom fi mai putini cu şapte milioane şi jumătate. Cu o populaţie de 19,679 milioane de locuitori în 2017, România va ajunge la 16,397 milioane de locuitori în 2050, întorcându-se, practic, la nivelul anului 1950, aşa cum arată datele ONU, care prevede un viitor sumbru al ţării noastre, inclusă în topul 10 al statelor al căror număr de locuitori va scădea cu peste 15%. De partea celalată, lumea se va confrunta cu o creştere a populaţiei în ţările subdezvoltate, organismele globale ajungând în punctul în care nu vor mai putea lupta cu sărăcia, inegalitatea, foametea şi malnutriţia.
Datele Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), scot la iveală o realitate sumbră care va marca lumea în următorii aproape 100 de ani. Dacă în prezent, populaţia globală se apropie de 7,6 miliarde de oameni, în condiţiile în care în 2015 aceasta atingea doar 7,4 miliarde. Această creştere devine una nesemnificativă dacă ne uităm la predicţiile existente pentru următorii 50 - 100 de ani. Potrivit datelor ONU, în 2050 populaţia globală ar putea ajunge la 9,8 miliarde de locuitori, urmând să depăşească 11,2 miliarde în 2100.
Creşterea uriaşă va avea la origine escaladarea nivelului de fertilitate în ţările subdezvoltate. Astfel, rata fertilităţii în cele mai slab-dezvoltate 47 de ţări va ajunge la 4,3 naşteri per femeie, iar numărul total de locuitori al acestor state va atinge 1,9 miliarde de persoane până în 2050, aproape dublu faţă de nivelul actual, estimat la 1 miliard de persoane. Totodată, estimările depăşesc orice aşteptare când vine vorba despre anul 2100. Pentru acest an, datele ONU preconizează atingerea unui nivel maxim de 3,2 miliarde de oameni. În perioada 2017-2100, este de aşteptat ca cel puţin 33 de ţări subdezvoltate să-şi tripleze populaţia. Între ele se regăsesc Angola, Burundi, Nigeria, Somalia, Tanzaţia şi Zambia, în cazul ultimelor două fiind estimată o creştere de peste cinci ori.
Concentrarea acestei creşteri a populaţiei în ţările cele mai sărace va face din ce în ce mai grea reuşita guvernelor de a eradica sărăcia şi de a reduce inegalitatea între diferitele părţi ale Globului sau de a combate foametea şi malnutriţia. Totodată, va deveni mult mai greu ca organismele globale să extindă şi să îmbunătăţească sistemele sanitare şi de educaţie sau să să asigure accesul la serviciile de bază, asigurându-se că nimeni nu este lăsat în urmă.
La polul opus se situează alte 51 de ţări ale lumii, ale căror populaţii se estimează că vor scădea în perioada 2017-2050. În cazul câtorva state se va ajunge în situaţia în care numărul de locuitori se va diminua cu peste 15%. Este vorba despre: Bulgaria, Croaţia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Moldova, România, Serbia, Ucraina şi Insulele Virgine.