Economie

Case ILEGALE. Proprietar: „Nu am vrut să stau într-o cutie la Cluj-Napoca!”, Emil Boc: „Nu funcționează șantajul emoțional-electoral!”

Casele construite ilegal pe Valea Chintăului, o problemă gravă în cârca Primăriei Cluj-Napoca. Localnicii solicită intrarea în legalitate, primarul Emil Boc îndeamnă la respectarea legii.

 

 


Casele care au răsărit ca ciupercile după ploaie pe Valea Chintăului au un viitor incert. Deși recunosc că au ridicat ilegale construcțiile, proprietarii își doresc să intre în legalitate. Situația este „mai complicată” recunoaște primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

 


În debutul ședinței de Consiliu Local de marți, Mihai Tarcea, un localnic de pe Valea Chintăului, s-a plâns de faptul că, deși sunt la doi pași de drumul principal, cetățenii sunt înconjurați de trei drumuri pietruite, iar calea spre legalitate este blocată.

„Am făcut un grup de lucru, suntem mai mulți vecini care locuim aici de ceva vreme și am vrea să vă întrebăm ce credeți că am putea să facem să intrăm în intravilan? Noi suntem într-o zonă extravilană. Au început părinții noștri, suntem deja a doua generație care încercăm să intrăm, să locuim în legalitate”, a declarat clujeanul de pe Valea Chintăului.


„Vă pot spune cu sinceritate că situația este complicată, nu e simplă. Sunt construcții făcute în afara cadrului legal, în afara zonei intravilane. Planul Urbanistic General (PUG) actual este în vigoare. Am aprobat licitația de actualizare a PUG, am cerut proiectanților să ne expună un punct de vedere. Vom vedea care va fi acela. Vă vom invita la dezbaterile publice pe baza actualizării PUG, să vedem ce propuneri ne vor formula experții. Dar vreau să fie o lecție pentru toată lumea! Nu construiți în afara legii, nu aveți utilități, nu aveți lumină, lucruri legale! Nu veniți la Primărie, distinși cetățeni ai Clujului, după ce s-a produs răul. E foarte greu să reparăm odată ce răul este făcut”, a răspuns Emil Boc.

Case ilegale pe Valea Chintăului. Emil Boc: „Nu accept șantaje emoțional-electorale!”

Edilul-șef a reiterat că Primăria are „toleranță zero” față de construcțiile ilegale, administrația locală fiind „gardianul mandatat de cetățeni” să vegheze asupra „regulilor jocului”, chiar și cu „amenzi necruțătoare”. Cu toate acestea, el a promis că autoritățile vor sprijini cetățenii, în condițiile legii. Replica primarului nu l-a satisfăcut însă pe Mihai Lujerdean, un alt localnic din zona Chinteni.


„Sunt în același asentiment cu vecinul meu, dar vreau să-l anunț pe domnul Boc, că noi am avut o discuție și cu prefectul Clujului, a zis că ne ajută. În cazul în care dumneavoastră ca și autoritate, înțelegem că am construit ilegal, avem sprijinul Primăriei Chinteni, că suntem la limita cu Chinteniul. Avem biserică, avem utilități, am construit ilegal și am început niște demersuri, vă pot trimite acte. Domnul Boc ne-a trimis nouă, celor de aici, un răspuns. Noi am cerut și ajutorul Primăriei Chinteni în cazul în care dumneavoastră nu vreți să ne ajutați. Suntem tineri, nu am vrut să stau într-o «cutie» în Cluj-Napoca! Am moștenit terenul de la părinți, am zis să valorific terenul pe care îl am. Nu mi se pare normal că nu suntem auziți. Dumneavostră când ne-ați cerut să venim la vot, am venit. Dar, înțelegeți-ne și pe noi!”, a declarat clujeanul.

„Cu tot dragul și cu mult respect vă spun, tinerețea nu ține cont de încălcarea legii. Tineri sau bătrâni în acest oraș, toți trebuie să o respectăm. Toți! Nu invocați nici elemente legate de vot, nu am cerut nimănui să voteze un candidat pentru a nu respecta o lege. Cât voi sta în viața publică, nu voi cere nimănui altceva decât ceea ce legea îi permite. Indiferent cine va fi în fața mea, voi acorda sprijin legal, indiferent de situație. Dar nu accept argumente, șantaje emoțional-electorale, sunt prea bătrân să mai cad în asemenea capcane!”, a replicat Emil Boc.


Problema caselor ilegale de pe Valea Chintăului, veche din 2011

Consilierul local Adriana Cristian (USR-PLUS) a intervenit și ea în discuție, declarând că, deși este de aceeași părere cu Emil Boc, faptul că problema clujenilor de pe Valea Chintăului este tărăgănată de aproape un deceniu nu face decât „să complice” situația din zonă.

„Am fost acolo și am văzut cum arată zona Valea Chintăului și sunt de acord cu dumneavoastră că legislația trebuie să fie obligatorie pentru toți cetățenii. Pe de altă parte, acești oameni cer o soluție din 2011, iar de atunci nu s-au luat măsuri de către administrație, oricare ar fi acelea, în baza legii. A crescut numărul de case ilegale, aproape s-a dublat!”, a avertizat Adriana Cristian.

„Toate imobilele construite ilegal sunt sancționate cu amendă și cu desființare în caz de nereglementare a situației legale. Dacă nu... își urmează cursul legal: instanță – demolare – intrare în situația anterioară, alte căi nu există. Acesta este termenul de prescripție general, Primăria monitorizează această situație”, a dat asigurări Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:

Modernizarea din Valea Fânațelor, blocată de cetățeni? Primăria cere acces la terenurile private


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter