Economie
Clujul, „magnet” pentru cumpărătorii de imobile. Apartament cu 3 camere, cea mai râvnită locuință
Un apartament cu 3 camere este cea mai râvnită locuință în Cluj-Napoca în anul 2021, iar casa este a doua opțiune. Orașul de pe Someș a devenit un „magnet” pentru potențialii cumpărători de imobile.
Un studiu imobiliare.ro, realizat de Unlock Research, pe parcursul lunii mai ilustrează preferințele preferințele și comportamentul cumpărătorilor de locuințe pe fondul epidemiei de Covid-19.
Dintre oamenii care au participat la acest studiu, 36,5% au cumpărat o locuință (apartament sau casă/vilă) în ultimul an, în vreme ce restul de 63,5% intenționează să facă o asemenea achiziție în următoarele șase luni.
În urma studiului s-a aflat că unul din patru români au spus că achiziționarea unui apartament, unei case sau vile noi a fost obiectivul principal pentru anul 2021. În orașul de pe Someș, Cluj-Napoca, 62% dintre respondenți sunt potențiali cumpărători, iar 38% au devenit deja proprietari.
76% dintre tranzacții au fost făcute pentru uz personal, 19% în scop investițional, iar 5% pentru o altă persoană.
Ce preferințe au clujenii?
Cei mai mulți clienți clujeni au preferat sau preferă să cumpere un apartament cu 3 camere. A doua cea mai dorită locuință în anul 2021 este casa:
- 7% dintre clienții din Cluj-Napoca au avut/au în vedere un apartament cu 2 camere
- 29% o casă
-31%, un apartament cu 3 camere,
- 5% o locuință monocamerală
- 28%, un apartament cu 4 camere sau mai mult.
Construcțiile finalizate după 2015 sunt preferate de 63,8% dintre clienți, 5% dintre aceștia au avut/au bugete mai mici de 40.000 de euro, 24% se încadrează între 40.001 și 60.000 de euro, 22%, între 60.001 și 80.000 de euro, 24%, între 80.001 și 100.000 de euro, iar 24% depășesc 100.000 de euro.
Cei care au achiziționat în ultimul an o locuință în zona marilor orașe s-au orientat în principal spre apartamente cu două camere, amplasate în clădiri finalizate înainte de anul 2015, bugetele de achiziție situându-se, în majoritatea cazurilor, sub 60.000 de euro.
„Cei care au de gând să cumpere o locuință în perioada următoare sunt interesați mai degrabă de imobile noi, mai ales case/vile și au la dispoziție bugete mai mari. 32% dintre respondenți dispun de bani din resurse proprii pentru o achiziție, în vreme ce 60% au nevoie de o finanțare bancară, iar 8% ar fi interesați de sistemul de rate la dezvoltator”, a spus Daniel Crainic, director marketing Imobiliare.ro.
90% dintre clienți au venituri medii și peste medie
Dintre participanții la studiu, 55% au fost femei, iar 45%, bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani (10%), între 26 și 35 de ani (41%), între 36 și 45 de ani (29%) și, respectiv, între 46 și 55 de ani (20%). 57% dintre respondenți au declarat că sunt căsătoriți, în vreme ce 22% locuiesc cu părinții, 17% locuiesc singuri, iar 4%, sunt divorțați/văduvi. Din punctul de vedere al repartiției geografice, 50% dintre persoanele intervievate sunt din zona Bucureștiului, 10% din Cluj-Napoca și împrejurimi, 10% din zona Constanței, 14% din Iași și împrejurimi, 8% din zona Timișoarei, iar 9% din Brașov și localitățile învecinate.
În ceea ce privește nivelul de educație, 78% dintre respondenți au studii superioare, 22% au studii medii și doar 1%, studii sub medie. Majoritatea participanților la studiu au o situație solidă din punct de vedere financiar: 46% au venituri ridicate (peste 3.500 de lei per membru de familie), 42% au venituri medii (între 1.500 și 3.500 de lei de persoană), iar doar 3% au venituri scăzute (sub 1.500 de lei de persoană) – în vreme ce 10% nu au răspuns la această întrebare.
Prețurile apartamentelor de vânzare au scăzut considerabil
Piața imobiliară din Cluj a scunoscut cele mai mari scăderi pe zona de apartamente de vânzare, înregistrându-se o scădere de 3,66%, prețul mediu a metrului pătrat la nivelul Clujului fiind de 1.499 de euro, se arată în analiză.
Cele mai mari scăderi au fost în două cartiere din Cluj-Napoca, și anume, Zorilor și Andrei Mureșanu. Au existat scăderi de prețuri la apartamentele de vânzare și în Grigorescu și Iris, înregistrându-se o variație mică de doar 1%.
În zona Zorilor scăderea a fost de 4,45%, până la valoarea de 1.676 euro pe metro pătrat(+ de la 1.754 euro/mp). O altă importantă variație a fost înregistrată în cartierul Andrei Mureșanu cu 4,26%, până la valoarea de 1.865 euro pe metru pătrat (+ de la 1.948 euro/mp).
„Față de luna aprilie, când se constata o scădere de prețuri de 1,46 %, pe fondul unei cereri mai rezervate de tranzacționare din partea clienților cumpărători, prețurile au scăzut în medie cu până la 4-5% în câteva dintre cele mai mari cartiere din Cluj.
În luna mai au avut loc corecții ceva mai accentuate de preț date de noile reguli de relaxare prilejuite de campania de vaccinare în rândul populației generale, ceea ce a determinat proprietari să flexibilizeze prețurile”, sunt de părere experții imobiliari.
CITEȘTE ȘI:
Chiriile din Cluj, într-o continuă CREȘTERE de când s-au anunțat noile măsuri de relaxare
FOTO. Cea mai scumpă casă din Cluj-Napoca! Are 23 de camere și costă 4,5 MILIOANE de euro