Economie
De astăzi, program nou la Pașapoarte Cluj. Creștere de peste 120% a cererilor pentru eliberarea documentelor de călătorie
Programul de lucru la Serviciul Pașapoarte Cluj va fi prelungit începând de astăzi și până pe 19 august. Dacă în țară, unele ghișee vor fi deschise și în weekend, Prefectura a anunțat că în județul Cluj nu va fi cazul.
Coada la Pasapoarte Cluj
Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Cluj își modifică orarul de funcționare în perioada 20 iunie – 19 august 2022.
Potrivit Prefecturii Cluj, „în fiecare zi lucrătoare, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00, vor fi operaționalizate 2 ghișee de primiri cereri de pașapoarte, cu programare online și 1 ghișeu pentru eliberări pașapoarte”
„La activitatea ghișeului de primiri cereri de pașapoarte fără programare electronică în prealabil și la activitatea de la punctele mobile ale Serviciului din municipiul Câmpia Turzii și municipiul Turda, programul rămâne cel existent”, transmite Prefectura Cluj.
De luni până pe 19 august, activitatea de lucru cu publicul de la nivelul serviciilor publice comunitare de paşapoarte se va desfăşura, pe cât posibil, cu maximum de ghişee, prin utilizarea judicioasă a resursei umane disponibile.
„În scopul asigurării creşterii capacităţii operaţionale de înregistrare şi soluţionare a cererilor de paşapoarte la nivelul serviciilor publice comunitare de paşapoarte, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a aprobat un set de măsuri organizatorice pentru sistemul de paşapoarte în scopul facilitării obţinerii documentelor de călătorie de către cetăţenii dornici să plece în vacanţă şi a celor care revin în ţară în această perioadă estivală. În context, în perioada 20.06.2022 - 19.08.2022, la nivelul sistemului de paşapoarte au fost stabilite măsuri de prelungire a programului de lucru cu publicul de luni până vineri şi de desfăşurare a acestei activităţii şi în zilele de week-end la serviciile publice comunitare de paşapoarte la care este posibil şi necesar prin raportare la volumul cererilor de paşapoarte care se înregistrează la fiecare structură în parte", se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Direcţia Generală de Paşapoarte.
Cei care nu pot ajunge la programare trebuie să o anuleze
De asemenea, având în vedere că un număr semnificativ de cetăţeni care au realizat o programare online pentru această perioadă estivală, fie au obţinut deja documentul de călătorie, fie nu se mai prezintă la data şi ora programării, Direcţia Generală de Paşapoarte va retransmite e-mailurile de confirmare a programărilor active, în scopul creării posibilităţii pentru cetăţeni de anulare a acestora cu 3 zile înainte de data programării, în situaţia în care programarea efectuată nu mai este utilă pentru obţinerea documentului de călătorie.
Astfel, persoanele care au programări online şi care au depus deja cerere de eliberare a paşaportului sau care nu se mai pot prezenta la depunerea cererilor sunt rugate să anuleze aceste programări, prin accesarea butonului „Anulează programare" din mailul de confirmare.
Conform sursei citate, se fac eforturi pentru menţinerea termenului de soluţionare de 5 zile lucrătoare asumat faţă de cetăţeni (termenul legal fiind 15 zile lucrătoare). În perioada 14-17 iunie, termenul mediu de eliberare a paşaportului simplu electronic, înregistrat la nivel naţional, a fost de 2,68 zile lucrătoare.
De asemenea, pentru evitarea deplasării şi supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare de paşapoarte, în vederea ridicării paşaportului simplu electronic, cetăţenii sunt sfătuiţi să solicite, la depunerea cererilor, expedierea documentelor de călătorie prin serviciile de curierat la domiciliul sau reşedinţa titularului (cu suportarea de către aceştia a contravalorii serviciului prestat, respectiv 11,30 lei cu TVA inclus).
De la începutul anului și până la jumătatea lunii iunie au fost eliberate 1.163.458 documente de călătorie, ceea ce reprezintă o creştere cu 129,07% faţă de anul 2021.
CITEȘTE ȘI: