Educație
Cristi Danileț, despre greva din învățământ: „Salariile profesorilor trebuie triplate. Este una dintre condițiile reformei învățământului”
Societatea trebuie să fie alături de profesori în această perioadă, iar veniturile angajaților din învățământ trebuie triplate, arată judecătorul clujean Cristi Danileț. Însă reforma din educație trebuie să se centreze pe profesori, iar părinții să se adapteze la lumea digitală a copiilor.
Cristi Danileț. despre greva generală și reforma din învățământ/Foto FSLI România Facebook.com
Peste 150.000 de profesori și 70.000 de angajați din personalul auxiliar participă la greva generală din învățământ, declanșată de luni, 22 mai 2023. Reprezentanții profesorilor au respins oferta guvernului care consta în bonusuri de câte 1.000 de lei, de două ori pe an, pentru debutanți.
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de socializare, judecătorul Cristi Danileț susține necesitatea unei salarizări corespunzătoare a angajaților din învățământ și arată că societatea trebuie să fie alături de profesori în această perioadă.
În același timp, magistratul clujean semnalează și care sunt aspectele de neocolit pentru implementarea unei reforme reale în educație.
CITEȘTE ȘI:
70% din profesorii clujeni participă la greva generală! ISJ Cluj: Părinții să fie în „permanentă legătură” cu dirigintele pentru a fi informați
Astfel, educația nu se rezumă strict la cadrul instituțional al școlii, context în care părinții trebuie să se implice activ în lumea digitală a copiilor, să se familiarizeze pe deplin cu aplicațiile folosite de minori (snapchat, telegram etc) și să nu permită acestora accesul pe rețelele sociale înainte de împlinirea vârstei de 13 ani.
De altfel, copiii trebuie „responsabilizați, iar nu îndoctrinați”, apreciază Danileț.
Iar pentru a face reforma educației funcțională, profesorii trebuie să se adapteze actualelor condiții specifice lumii copilului. În aceeași măsură în care elevii trebuie responsabilizați, și profesorii trebuie „școlarizați”, pentru a putea răspunde provocărilor inerente din învățământ:
„Profesorii care nu știu sa utilizeze tehnologia modernă, care nu vorbesc o limbă străină, care nu fac diferența dintre "bullying" și "violență școlară", care nu știu ce să facă când au copii care încalcă legea în școală, trebuie ei școlarizați, cât mai rapid”, notează judecătorul Cristi Danileț pe pagina sa de Facebook.
În plus, după cum adaugă magistratul clujean, învățământul trebuie să rămână apanajul profesorilor dedicați, a oamenilor de vocație, iar nu al cadrelor didactice care fac meditații cu propriii elevi, care înjură elevii sau manifestă un comportament total inadecvat profesiei pe care o practică.
Mesajul integral al judecătorului Cristi Danileț:
„15 gânduri despre greva profesorilor
1. România de azi e rodul educației de ieri. Vina e comună, nu căutați responsabili! E prea târziu și inutil.
2. Educația este esențială. Dar, ea nu se face doar prin sistemul de învățământ: acasă, pe stradă, la școală, în online, în spatele blocului, la TV - peste tot se face educație. Vegheați și supravegheați: nu vă mai uitați la mocirla.tv, nu mai citiți și credeți ce scrie pe rahat.ro, aveți grijă ce prieteni are copilul, ce anturaje frecventează, ce site-uri vizitează! Nu le permiteți accesul pe rețelele de socializare mai înainte de împlinirea vârstei de 13 ani, explicați-le beneficiile și pericolele internetului, învățați ce e dark web, snapchat, discord, wikr, telegram etc. Atenție, nicio aplicație nu este sigură, toate păstrează comentariile și fotografiile în servere.
3. Da, profesorii joacă un rol esențial în educație, pentru că ei instruiesc un individ în mod metodic de-a lungul mai multor ani. Prezentul, însă, îi depășește pe cei mai mulți. De aceea, reforma trebuie să se centreze pe profesor, nu pe elev cum în mod nereal ni se spune de ani - căci, iată unde am ajuns!
4. Indiferent de frustrările dvs, nu jigniți profesorii care se manifestă în aceste zile. Majoritatea cadrelor didactice merită respectul nostru. Nu toți, e adevărat.
5. Profesorul autentic este cel care militează pentru principii. Cel care folosește în mod curent, în public, cuvintele "luptă", "bani", "stomac", la fel cel care spune "vina aparține părintelui, elevului, justiției, politicienilor, ministrului" trebuie ignorat. În lipsa asumării responsabilității pentru rezultatul dezastruos din școala românească și a conștientizării propriului rol social, un astfel de profesor e doar un rătăcit prin propria viață. Și a noastră, din păcate.
6. Salariile profesorilor trebuie triplate. Este una dintre condițiile reformei învățământului. Întâi trebuie să le dăm, apoi le vom putea cere. Societatea trebuie să facă acest efort. Pentru asta trebuie să fim alături de profesori în aceste zile. Inclusiv ca greva să se termine rapid și pentru ca elevii să termine anul școlar fără probleme.
7. Uscăturile din sistemul de învățământ trebuie eliminate: cei care înjură sau lovesc elevii, care iau mită, care cer de la elevi poze pornografice, care se culcă cu elevii, care primesc cadouri scumpe de 1 martie, 8 martie, Paște, Crăciun, sfârșitul anului sau de ziua lor, cei care dau meditații propriilor elevi și care dau meditații nefiscalizate nu sunt dascăli, ci doar afaceriști și/sau chiar infractori. Iar părinții care fac sau susțin asta, sunt complici.
8. Profesorii care nu știu sa utilizeze tehnologia modernă, care nu vorbesc o limbă străină, care nu fac diferența dintre "bullying" și "violență școlară", care nu știu ce să facă când au copii care încalcă legea în școală, trebuie ei școlarizați, cât mai rapid.
9. La cel puțin 45% analfabeți funcțional produși de învățământul preuniversitar, suntem o țară in faliment. Se întâmplă deja de 10 ani. Părinții și profesorii sunt cei care poarta responsabilitatea majoră a modului în care va arăta România in câțiva ani.
10. Adulții trebuie rapid să se adapteze la lumea copiilor, altfel vom fi abandonați de ei în viitorul apropiat. Părinții și profesorii trebuie să fie aliați, nu inamici. Nici măcar pe rețelele de socializare. Părinților cărora nu le place învățământul românesc, să se facă profesori. Profesorilor care nu le place învățământul românesc, să plece, căci nu va plânge nimeni după ei. „Din dragoste pentru copil” trebuie să fie o realitate - acasă și la școală.
11. Profesorii trebuie să fascineze elevii și să practice utilitarismul în actul de predare. Copiii trebuie responzabilizați, nu îndoctrinați! Ei au deja in telefon toată știința de pe planetă. Terminați cu obligarea lor să memoreze comentarii, formule și poezii! Sunteți depășiți, nu trebuie să insistați în a arăta asta.
12. Deschideți-vă conturi pe Instagram și TikTok: copiii noștri stau acolo minim 10 ore pe zi și, în lipsa dvs, sunt prostiți de influencerii infractori, drogați, traficanți de persoane sau milionari de carton.
13. Educația presupune și disciplină, iar asta înseamnă reguli. Regulile ne protejează și le putem afla din aplicația gratuită pentru mobil "Lege-n-Dar. Gândește legal". Valabil pentru toată lumea.
14. Părinți, contăm pe voi. Lăsați-vă frustrările datând de pe vremea când voi erați elevi!
15. Profesori, tot respectul pentru cei corecți, profesioniști și cu vocație! Sindicalismul nu are ce căuta în învățământ, nu puteți reduce totul la salarii. Vocația nu se dobândește prin grevă. Asumați-vă cine sunteți și care este misiunea dvs, delimitați-vă de colegii incorecți, căutați-vă parteneri în instituțiile publice, politice și societatea civilă. Suntem cu toții în aceeași barcă!”, a notat Cristi Danileț pe pagina sa de Facebook.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: