Educație

Lista școlilor incluse în programul „Masă sănătoasă” în 2024, publicată cu o întârziere de două luni. Zeci de unități de învățământ din Cluj, parte din program.

Cincizeci de școli din județul Cluj au fost incluse în programul „Masă sănătoasă”, însă lista unităților beneficiare a fost publicată în Monitorul Oficial la o distanță de două luni de la începerea noului an.

Zeci de școli din județul Cluj, incluse în programul național „Masă Sănătoasă”/Foto: Depositphotos.com Zeci de școli din județul Cluj, incluse în programul național „Masă Sănătoasă”/Foto: Depositphotos.com

 

 


Ministerul Educației a pus în dezbatere publică, marți, un proiect de Hotărâre de Guvern pentru repartizarea sumei, prevăzută în bugetul de stat pe anul 2024, pentru finanțarea Programului Național Masă Sănătoasă. În total au fost incluse 1.223 de școli din țară, iar suma repartizată este de 1.019.223 mii lei, potrivit notei de fundamentare.

Zeci de școli din Cluj, parte din programul „Masa Sănătoasă”

În municipiul Cluj-Napoca, patru școli sunt parte din program.


*Școala Gimnazială „Emil Isac”
*Colegiul de Servicii în Turism „Napoca”
*Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”
*Școala Gimnazială „Traian Dârjan”

De altfel și unități de învățământ preuniversitar din muinicipiile Dej, Câmpia Turzii, orașul Huedin, dar și școlile gimnaziale din zeci de comune, precum Beliș, Gilău, Aghireșu, Mărișel, Baciu sau Feleacu sunt incluse în prorgamul „Masa Sănătoasă”. 


Școli din județul Cluj incluse în programul „Masa Sănătoasă”/Foto: edu.ro

În ianuarie 2024, inspectoratele școlare au transmis Ministerului Educației lista școlilor pentru includerea în programul „Masa Sănătoasă”. Vezi AICI lista completă a unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj, parte din programul „Masă Sănătoasă”. 

Hotărârea de Guvern privind instituirea Programului Național „Masă sănătoasă” a fost publicată în Monitorul Oficial abia pe 15 ianuarie 2024, la 3 luni de la începerea școlii, iar lista școlilor ar fi trebui aprobată în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii.


Programul Național „Masă sănătoasă” (PNMS) se desfășoară începând cu 1 ianuarie 2024 în unitățile de învățământ preuniversitar de la nivel național și constă într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Aproape 5.000 de elevi din Cluj vor beneficia de programul „Masă caldă”. Vezi lista școlilor

Ultimele Stiri
abonare newsletter