Educație
Bani europeni pentru 11 școli speciale din județul Cluj. Echipamente de 1,5 milioane de lei, prin PNRR.
Şcolile speciale din judeţul Cluj vor fi dotate cu echipamente speciale moderne, în valoare de peste 1,5 milioane de lei, din PNRR.
Bani europeni pentru 11 școli speciale din județul Cluj/Foto: Consiliul Județean Cluj – Comunicat de presă
Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțurile având ca obiect dotarea cu mobilier, respectiv cu materiale didactice a sălilor de clasă în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ special din județul Cluj”.
Proiectul, finanțat din bani europeni, are o valoare de 7.484.551,64 lei, TVA inclus.
„Fondurile obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență sunt folosite pentru a dota toate cele 11 entități de învățământ special care funcționează în subordinea Consiliului Județean. Oferim, astfel, elevilor și cadrelor didactice condiții adecvate pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ. Acest proiect se adaugă celorlalte investiții implementate de către noi care au vizat modernizarea infrastructurii școlilor speciale”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Printre dotările achiziționate se numără: seturi școlare masă cu scaun, catedre, dulapuri didactice, etajere, mobilier depozitare, dulapuri vestiar, rafturi jucării, set paturi stivuibile, etc. De asemenea, vor fi achiziționate, printre altele, blue-bot-uri, Go-Talk-uri, panouri luminoase, panouri senzoriale, panouri pentru pregătirea scrisului, jocuri de asociere, cărți interactive, jocuri educative, kituri de experimente pentru elevi, microscoape, tabletă grafică, etc.
Valoarea totală cumulată estimată a dotărilor este de 1.546.266,23 lei.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: