Educație
Luni au început înscrierile la creșă și grădiniță, în județul Cluj. Calendarul complet al etapelor de înscriere a copiilor.
În județul Cluj, în perioda 20 mai-31 august 2024 au loc reînscrierile și înscrierile copiilor în unitățile de învățământ antepreșcolar și preșcolar, pentru anul școlar 2024-2025.
În județul Cluj, în perioda 20 mai-31 august 2024 au loc reînscrierile și înscrierile copiilor în unitățile de învățământ antepreșcolar și preșcolar, pentru anul școlar 2024-2025/ Foto: Emil Boc - Facebook
În conformitate cu prevederile legislative în vigoare, O.M.E., nr. 4.018/15 martie 2024, privind aprobarea Metodologiei-cadru de înscriere a copiilor în unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preşcolar şi/sau antepreşcolar şi în servicii de educaţie timpurie complementare, precum şi a Calendarului înscrierii copiilor antepreşcolari şi preşcolari în anul şcolar 2024-2025 în unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preşcolar şi/sau antepreşcolar şi în servicii de educaţie timpurie complementare, reînscrierea, respectiv înscrierea copiilor antepreşcolari şi preşcolari se realizează anual, conform calendarului înscrierii copiilor în unităţi de învăţământ preuniversitar cu grupe de nivel preşcolar şi/sau antepreşcolar şi în servicii de educaţie timpurie complementare, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, în limita planului de şcolarizare aprobat.
Sunt reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ preuniversitar, în anul școlar curent și care urmează să o frecventeze și în anul școlar următor, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, printr-o cerere scrisă. Pentru unitățile de învățământ preuniversitar care au și grupe de nivel antepreșcolar, în baza continuității, copiii de 3 ani din grupa mare de la creșă pot fi reînscriși în grupa mică de la grădiniță, în limita locurilor disponibile pentru acest nivel de vârstă și în ordinea descrescătoare a vârstei, dacă părinții solicită acest lucru. În situația în care, prin aplicarea criteriului vârstei, numărul cererilor depășește numărul locurilor disponibile, departajarea se face prin aplicarea criteriilor generale, respectiv a criteriilor specifice de departajare, menționate la art.10, din Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare.
Programul reînscrierilor, respectiv al înscrierilor este stabilit de către conducerea unităților de învățământ antepreșcolar și preșcolar, iar graficul planificărilor de la nivelul fiecărei unități este disponibil pe site și la avizierul acestora, în scopul informării părinților și a publicului interesat. Programul de lucru al comisiei va fi în schimburi, atât în program de dimineaţă, cât şi de după-amiază, în intervalul orar 8:00-18:00 (luni-joi), respectiv 8:00-16:00 (vineri), pentru a sprijini participarea părinţilor la procedurile de completare/validare a cererilor-tip de înscriere.
CITEȘTE ȘI:
Luni încep înscrierile la creșă și grădiniță. Calendarul complet al etapelor de înscriere a copiilor.
Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscriere a copiilor care au frecventat creșele și grădinițele, în acest an școlar, se va face, de regulă, în ordine descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică, cu respectarea legislației în vigoare.
Unităţile de învăţământ cu grupe de nivel preşcolar şi/sau antepreşcolar cu program prelungit se adresează cu prioritate părinţilor care lucrează şi, în acest sens, ambii părinţi vor depune la dosarul de înscriere adeverinţe de angajat.
Părinţii divorţaţi depun la înscriere dovada modului în care se exercită autoritatea părintească şi la care dintre ei a fost stabilită locuinţa minorului. Această dovadă este solicitată şi în cazul înscrierii copilului în cadrul serviciului de educaţie timpurie complementar. Dacă există custodie comună, celălalt părinte trebuie să completeze o declaraţie cu privire la acordul privind înscrierea la unitatea respectivă.
În situaţia în care într-o unitate de învăţământ numărul cererilor-tip de înscriere primite de la părinţii/reprezentanţii legali ai copiilor este mai mare decât numărul de locuri libere, comisia de înscriere şi distribuire din unitatea de învăţământ selectează copiii în ordinea descrescătoare a vârstei şi aplică criterii de departajare generale şi specifice, stabilite în conformitate cu prevederile prezentei metodologii-cadru, în vederea stabilirii celor care vor fi admişi.
În cazul în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor în învăţământul antepreşcolar/preşcolar se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc cele mai multe dintre criteriile menţionate la alin. (2) sau (3) şi, apoi, în ordine, copiii care îndeplinesc patru, trei dintre criterii, două sau doar unul dintre criteriile generale.
Criteriile generale, în conformitate cu legislația în vigoare, implică dovada faptului că este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi), că este orfan de un singur părinte, respectiv că are un frate/o soră înmatriculat/înmatriculată, în anul şcolar următor, în unitatea de învăţământ preuniversitar respectivă, precum și deținerea unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare școlară și profesională/certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.
Criteriile specifice de departajare se aplică ulterior criteriilor generale, sunt elaborate și aprobate la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar. În cazul unităților de învățământ antepreșcolar și preșcolar, criteriile specifice sunt aprobate de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, după verificarea existenţei unor circumstanţe discriminatorii de către consilierul juridic al inspectoratului şcolar şi, respectiv, al primăriei, în cazul unităţilor de învăţământ antepreşcolar pentru care aceasta are rolul de persoană juridică fondatoare.
Unitățile de învățământ preuniversitar care oferă educație antepreșcolară și preșcolară vor comunica părinților documentele doveditoare care fac obiectul criteriilor specifice, pe care aceștia trebuie să le depună în momentul completării/ validării cererii - tip de înscriere.
Înscrierea copiilor nou veniți în creșe și grădinițe, conform calendarului aprobat, începe în data de 27 mai 2024 și se desfășoară în trei etape, astfel:
Etapa I din cadrul procesului de înscrieri (27 mai – 14 iunie 2024)
Copiii sunt înscrişi în această etapă pe baza dosarelor depuse la unităţile de învăţământ preuniversitar de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi a celor trei opţiuni exprimate, în limita locurilor din planul de şcolarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.
27-31 mai 2024 – COLECTAREA CERERILOR DE ÎNSCRIERE
3-12 iunie 2024 – PROCESAREA CERERILOR DE ÎNSCRIERE
- 3 – 5 iunie 2024 - procesarea cererilor din faza I - prima opţiune
- 6-10 iunie 2024 - procesarea cererilor din faza a II-a - a doua opţiune
- 11-12 iunie 2024 - procesarea cererilor din faza a III-a - a treia opţiune
Afişarea rezultatului şi a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri (14 iunie 2024, ora 14:00)
Etapa a II-a din cadrul procesului de înscrieri (17 iunie-5 iulie 2024)
În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unităţile de învăţământ de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi a celor trei opţiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse.
COLECTAREA CERERILOR DE ÎNSCRIERE (17-21 iunie 2024)
PROCESAREA CERERILOR DE ÎNSCRIERE de către comisia de înscrieri din unitatea de învățământ (24 iunie-4 iulie 2024)
- 24-26 iunie 2024 - procesarea cererilor din faza I - prima opţiune
- 27 iunie- 1 iulie 2024 - procesarea cererilor din faza a II-a - a doua opţiune
- 2-4 iulie 2024 - procesarea cererilor din faza a III-a - a treia opţiune
Afişarea rezultatului şi a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri (5 iulie 2024, ora 14:00)
Etapa de ajustări (19-29 august 2024)
În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscrişi în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de I.Ș.J. Cluj şi în baza dosarelor depuse de părinţi la registratura Inspectoratului Școlar Judeșan Cluj. La această etapă au acces următoarele categorii de copii:
- copiii care au rămas nerepartizaţi după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani şi de 5 ani;
- copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învăţământul primar şi nu au fost admişi ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE;
- copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în grupa mică din învăţământul preşcolar.
Afişarea rezultatului şi a numărului de locuri libere rămase după etapa de ajustări (14 iunie 2024, ora 14:00)
Numărul locurilor libere este stabilit ca diferență între numărul de locuri alocate pentru nivelul preșcolar și/sau antepreșcolar, pe grupe de vârstă, prin planul de școlarizare și numărul de copii care au ocupat locuri în etapa de reînscrieri.
În județul Cluj, numărul grupelor pentru nivelul preșcolar este de 1.098 grupe, iar pentru nivelul antepreșcolar sunt prevăzute 197 de grupe, aferente anului școlar 2024-2025.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: