Educație
Investiții de 14 milioane de euro, bani europeni, pentru devoltarea infrastructurii Universității de Medicină din Cluj. Anca Buzoianu: „Prin aceste proiecte, dezvoltăm facilităţi de top”.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca investește peste 69 de milioane de lei în infrastructura universitară, pentru a oferi facilități de top studenților, cercetătorilor și cadrelor didactice.
Bani din PNRR pentru UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. Rectorul Anca Buzoianu: „Prin aceste proiecte, dezvoltăm facilităţi de top”|Foto: UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca
Profesorul Anca Dana Buzoianu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, a semnat, sâmbătă, contracte de finanţare în valoare de aproape 14 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii universitare medicale din Cluj.
Bani din PNRR pentru Universitatea de Medicină din Cluj
„Suntem extrem de încântaţi şi mândri să anunţăm semnarea contractelor de finanţare în valoare de aproape 14 milioane de euro, câştigate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Aceste fonduri vor fi direcţionate către două proiecte importante de dezvoltare a infrastructurii universitare, menite să îmbunătăţească considerabil calitatea educaţiei şi a cercetării în cadrul universităţii noastre. Investiţiile în infrastructura universitară sunt esenţiale pentru a crea un mediu modern şi performant de învăţare şi cercetare”, a declarat rectorul UMF Cluj-Napoca, Anca Buzoianu.
CITEȘTE ȘI:
Clădirea Anatomie a UMF „Iuliu Hațieganu”, imobil monument istoric, modernizată cu bani europeni. Rector Anca Buzoianu: „Este un proiect de suflet”.
Semnarea contractelor pentru infrastructură educaţională a avut loc la sediul Primăriei Cluj-Napoca, în prezenţa ministrului Educaţiei, Ligia Deca şi a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Valoarea contractelor este de 69,3 milioane de lei şi vizează două proiecte importante de dezvoltare a infrastructurii universitare.
Centru de simulare și chirurgie experimentală
Primul proiect, în valoare de 47,16 milioane de lei, constă în „Construirea centrului de simulare, training şi cercetare pentru dezvoltarea competenţelor profesionale şi centrul de chirurgie experimentală şi training”.
Clădirea va fi ridicată pe o suprafaţă de aproape 4.000 de metri pătraţi şi va dispune de 246 de locuri pentru spaţii de lectură şi recreere, precum şi de 99 de locuri destinate studenţilor proveniţi din mediile defavorizate.
Acesta este finanţat prin apelul PNRR/2023/C15/MEDU/I17, pe linia de investiţie 17. Proiectul UMF „Iuliu Haţieganu” a reuşit să se claseze pe locul al patrulea, dintr-un total de 20 de proiecte depuse, obţinând peste 80 puncte.
Cămin pentru studenți, reabilitat cu bani europeni
În cadrul aceluiaşi apel de proiecte, UMF „Iuliu Haţieganu” a obţinut finanţare şi pentru un al doilea proiect care vizează Reabilitarea Căminului 10, din campusul studenţesc Haşdeu. Acesta este în valoare de 22,14 milioane de lei şi constă în modernizarea a 220 de locuri de cazare în cămin. 90 dintre acestea sunt destinate studenţilor din mediile defavorizate. Şi acest proiect s-a clasat pe locul al patrulea, din 22 de proiecte despuse , obţinând peste 92 puncte.
CITEȘTE ȘI:
UMF Cluj, singura din România în clasamentul global al universităților cu cei mai mulți studenți internaționali
„Prin aceste proiecte, ne propunem să dezvoltăm facilităţi de top care să răspundă nevoilor studenţilor, cadrelor didactice şi cercetătorilor noştri, contribuind astfel la formarea unor profesionişti de excepţie în domeniul medical şi farmaceutic. UMF „Iuliu Haţieganu” demonstrează, încă o dată, angajamentul său de a investi continuu în cercetarea şi inovarea medicală", a transmis profesorul Anca Buzoianu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.
Aceste investiţii reprezintă un pas important în direcţia consolidării poziţiei noastre de centru de referinţă în educaţia medicală şi farmaceutică la nivel naţional şi internaţional.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: