Educație

Cu elevii la psiholog. Prea multe probleme pentru copii?

Elevii clujeni ar putea fi obligaţi lunar să meargă la un control psihologic de rutină. Măsura, însă, nu este văzută cu ochi buni nici de psihologi, nici de studenţi ori de reprezentanţii societăţii civile.

Elevii şi studenţii ar putea să obligaţi să meargă cel puţin o dată pe lună la psiholog. Elevii şi studenţii ar putea să obligaţi să meargă cel puţin o dată pe lună la psiholog.

Printre problemele cu care se confruntă elevii la şcoală se numără violenţa sau consumul de droguri. Pentru a reduce din probleme un grup de parlamentari s-au gândit să facă o lege. La începutul lunii viitoare se va depune un proiect legislativ în care se va cere ministerului educație să înființeze în fiecare unitate de învățământ din România câte un cabinet de psihologie în care vor lucra specialiști în domeniu. Proiectul prevede ca fiecare elev, student sau copil la grădiniță să fie supus lunar unui control psihologic de rutină.

„Nu vrem să băgăm frica în copii sau părinți, dar foarte mulți dintre elevi și studenți nu au parte de o consiliere psihologică atunci când întâmpină anumite probleme. Cred că un control lunar, adică o discuție cu specialistul ar prinde bine fiecăruia, atât copiilor cât și dascălilor”, a declarat pentru Libertatea unul dintre inițiatori. 


E imposibil de implementat

Psihologul Raluca Anton susţine că măsura este imposibil de implementat pentru că timpul nu-i permite unui psiholog să stea lună de lună la discuţii cu un elev. 

„Ca propunere nu este o idee proastă, depinde cum va fi împachetată toată povestea. Nu este etic să forţezi pe nimeni să meargă la psiholog. Cum monitorizezi fiecare elev? Cât timp am muncit eu consilier într-un liceu aveam 600 de elevi şi n-aveam cum să văd 600 de elevi într-o lună în care eu lucram 40 de ore. Nu-mi imaginez cum s-ar putea implementa. În momentul de faţă mi se pare o utopie. Şi timpul acordat fiecărui elev contează. Degeaba te vezi cinci minute cu un elev. Nu are relevanţă. Dacă vrei să faci ceva preventiv trebuie să-l cunoşti pe omul respectiv. De-asta mi se pare că este la nivel de aberaţie propunerea”, a precizat psihologul Raluca Anton.


Măsură populistă?

Directorul fundaţiei Părinţi Clujeni crede că în spatele măsurii poate fi vorba şi despre anumite intenţii nu tocmai morale.

„Obligativitatea de a merge la psiholog mi se pare restrictivă. În momentul de faţă după ştiinţa mea sunt mii de copii la un singur psiholog. Se încearcă cumva realizarea unor locuri de muncă pentru psihologi pe ideea că este o inflaţie de persoane care se duc şi termină facultatea şi atunci trebuie să-i absoarbă sistemul de învăţământ ca să nu rămână şomeri? Sau realmente ne gândim la interesul copilului?  Dacă în Cluj şcoala are în medie 1000 de elevi un singur psiholog n-are cum să facă faţă. N-are timp necesar. În şcolile din România avem alte probleme mult mai grave. Cu o oră în plus în care elevul trebuie să meargă la psiholog nu se lasă elevul de etnobotanice. Propunerile acestea sunt ca şi clasa pregătitoare în 2011, care a fost făcută în scopuri politice. Au făcut aceste lucruri să mai facem o masă, o bancă...care le-au făcut prietenii noştri”, a spus directorul fundaţiei Părinţi din România, Cristina Grigore.


Diferenţe mai clare

Reprezentanta Alianţei Naţionale a Organizaţilor Studenţeşti din România vede cu ochi buni măsura, în contextul în care în multe şcoli nu sunt consilieri psiho-pedagogici.

„Ideea ca elevii şi studenţii să meargă la psiholog este una bună. Consider că ar trebui să existe o diferenţă între a fi obligat de a participa la şedinţe lunare cu un psiholog şi a acorda facilităţi nu doar pe hârtie pentru a putea beneficia de aceste şedinţe. Prevederea prin care un consilier psiho-pedagogic se află în fiecare unitate de învăţământ nu este respectat peste tot”, a declarat vicepreşedintele cu probleme educaţionale de la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Iulia Pop.

Ultimele Stiri
abonare newsletter