Educație

Mii de copii fără loc la creşă pe timp de vară

Mii de părinţi care au copii cu vârsta sub trei ani trebuie să găsească soluţii pentru micuţi, creşele unde ar fi putut fi lăsaţi fiind închise cel puţin o lună vara. Pentru a merge la serviciu, părinţii lasă copiii cu bunicii, iar dacă nu există, variante mai pot fi bonele sau creşele private. În Cluj-Napoca există 15 creşe, unde pot merge 1.142 de copii.

Vara, însă, toate se închid timp de o lună, pentru curăţenie şi dezinsecţie, iar părinţii trebuie să găsească alternative: fie să plece cu cei mici în concediu, fie să îi lase la bunici, să angajeze o bonă sau să găsească o creşă private, de multe ori preţul fiind de câteva ori mai mare decât plătesc pentru una de stat.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat că, în situaţii speciale, dovedite prin motivarea angajatorului sau situaţii de boală a părinţilor dovedite prin acte medicale, se poate aproba transferul temporar al copiilor dintr-o creşă în alta, cu avizul creşei primitoare şi în limita locurilor disponibile, informează Mediafax.


”Conform HG nr. 1252/2012 este prevăzută închiderea temporară a creşelor cu informarea părinţilor cel mult 30 zile pe an pentru curăţenie, reparaţii şi dezinsecţie. Informarea s-a făcut în luna noiembrie 2017 astfel încât părinţii să-şi poată planifica din timp perioada de concediu. Pe perioada în care cele 15 creşe sunt închise conform programului afişat, alternativ în lunile iulie şi august, nu se poate asigura transferul temporar al copiilor între unităţi, deoarece locurile sunt ocupate de copiii care frecventează creşele respective. În situaţii speciale, dovedite prin motivarea angajatorului sau în situaţii de boală a părinţilor, dovedite prin acte medicale, într-un număr limitat de cazuri şi în funcţie de numărul de copii care frecventează unităţile deschise în luna respectivă, se poate aproba transferul temporar al copiilor cu avizul creşei primitoare şi în limita locurilor disponibile”, au spus sursele citate.

Din cele 15 creşe din Cluj-Napoca, şapte sunt închise în luna iulie, iar opt în luna august.


”Am o fetiţă de 3 ani, noi ne luăm concediu vara doar două săptămâni, în luna august, or grădiniţa se închide o lună. Două săptămâni suntem descoperiţi. Anul trecut am fost nevoiţi să angajăm o bonă pentru această perioadă, care ne-a costat cât taxa pe mai bine de jumătate de an la creşa de la stat”, a spus Adina, o mămică din Cluj-Napoca.

Cele mai mari creşe din municipiu, ”Micul Cercetaş” şi ”Casa Spiriduşilor”, au o capacitate de câte 140 de locuri, prima fiind închisă în luna iulie, iar cealaltă în august.

Ultimele Stiri
abonare newsletter