Educație

Creşa de un milion de euro din Grigorescu NEFINALIZATĂ nici după 4 ani

Preocupat mai mult de centura metropolitană, de licitaţiile pentru metrou sau să caute trasee pentru trenul metropolitan, primarul Emil Boc a uitat de lucrările, nefinalizate de patru ani de zile, la creşa de un milion de euro din Grigorescu. Aceasta ar fi trebuit să fie inaugurată joi, 1 noiembrie.

Întrebat despre acest subiect, Emil Boc a încercat să arunce vina pe cei de la Centrul Bugetar de Administrare Creşe, serviciu aflat în subordinea Primăriei, care s-ar ocupa de contractul privind construcţia obiectivului.

“Creşa de pe strada Donath ar fi trebuit să fie inaugurată joi, 1 noiembrie. Nu am primit informaţiile cu privire la stadiul lucrărilor de acolo. Ştiu că cei de la creşă au o problemă cu constructorul, ei sunt cei care administrează contractul. Sper că vor rămâne în termenii contractuali. Nu am primit informarea cu privire la finalizarea lucrării”, a comentat Boc, vineri, la radio, subiectul.


Promisiunea construirii unei noi creşe în cartierul Grigorescu nu este nouă. Din 2014 Primăria Cluj-Napoca se chinuie să finalizeze acest obiectiv, dar între timp, firma (SC Gentilia Construct SRL) cu care a încheiat contractul de execuţie a intrat în faliment, în februarie 2017 intervenind rezilierea contractului.

Între timp, şi valoarea acesteia a crescut. Dacă în 2014 valoarea contractului era de 3,8 milioane lei, acum, acesta se ridică la 4,11 milioane de lei, iar firma care se va ocupa de finalizarea lucrărilor este SC Canion Impex SRL.


Creşa ar urma să fie construită pe strada Donath la numărul 238, iar durata totală a execuţiei a fost de 16 luni. Noua creşă va putea găzdui până la 80 de copii.

Aici se vor construi patru camere de joacă pentru copii, patru dormitoare, grupuri sanitare, trei oficii pentru primirea alimentelor, o spălătorie, vestiare pentru copii (cu dulăpioare pentru haine şi încălţăminte), o sală de festivităţi, un cabinet medical şi spaţii tehnice.


Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca

“Constant, Primăria a avut şi are ca preocupare crearea de noi locuri în creşe. Acum, în luna octombrie vor mai fi finalizate 80 de locuri pe strada Donath şi mai sunt două creşe în construcţie cu termen de finalizare 2020, 120 de locuri pe Grigore Alexandrescu şi 120 de locuri pe Meziad” (august 2018)


Numărul de locuri din creșe e total insuficient față de cereri. Primăria Cluj-Napoca are doar câteva sute de astfel de spații pentru care, anul, "se bat" mii de părinți și copii. Înscrierea la creşă a devenit loteria la care joacă mii de părinţi, an de an. Nemulțumite de faptul că părinți din Florești sau Apahida își fac flotant pe Cluj ocupând astfel locurile în creșe, mămicile i-au cer primarului Emil Boc schimbarea criteriilor de admitere în aceste instituții.

Potrivit noului regulament, în ceea ce privește familia biparentală, fiecărui părinte care are domiciliul în municipiul Cluj-Napoca i se va aloca 5 puncte, iar fiecărui părinte care are o viză de reședință în municipiul Cluj-Napoca i se va aloca 2 puncte. În privința familii monoparentale, părintelui unic care are domiciliul în municipiul Cluj-Napoca i se va aloca 10 puncte, iar celui cu viză de reședință în Cluj-Napoca i se va aloca 4 puncte.


La punctaje egale s-au introdus criterii de departajare, după cum urmează:

după domiciliul părinților în Cluj-Napoca – departajarea se face în funcție de domiciliul părinților, respectiv au prioritate la repartizare copiii care au ambii părinți cu domiciliul în Cluj-Napoca

În aceaastă toamnă, peste 900 de copii au rămas pe dinafară din cauză că nu mai sunt locuri în creșe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter