Educație

3 februarie 2020, 100 de ani de la inaugurarea Universității românești din Cluj. Regele Ferdinand a donat o mica avere la inaugurare, iar profesorii au depus jurământ de credință

Acum 100 de ani, la sfârșit de ianuarie, început de februarie, Clujul inaugura cu mare fast Universitatea, cea mai importantă instituție a sa.

Între 31 ianuarie și 3 februarie 1920 s-au desfăşurat festivitățile oficiale de inaugurare a Universităţii româneşti din Cluj, în prezenţa regelui Ferdinand I, a reginei Maria, precum și a numeroase personalităţi științifice și politice româneşti şi străine. Regele Ferdinand I a donat  atunci 400.000 lei din propria avere pentru înfiinţarea Institutului de Istorie Naţională.

Zilele de 31 ianuarie, când au sosit invitații, și 1-3 februarie, când au avut loc evenimentele propriu-zise, au adus în orașul nostru un mare număr de personalități.

La festivități au fost invitați de onoare regele Ferdinand, regina Maria, principele Carol şi principesa Elisabeta, diplomați, cei doi mitropoliţi (ortodox, respective greco-catolic). Dar poate mai importanți, din punctul de vedere al „greutății” academice, au fost profesori și rectorii universităților din Roma, Paris, Lyon și Strassburg, precum și ai instituțiilor superioare de studiu din capitalele celorlalte provincii românești, București, Iași și Cernăuți. Printre ei, Nicolae Iorga.

Deschiderea festivă a Universităţii a inclus în program banchete, un bal, o seară de spectacol la Teatrul Naţional (inaugurat la 1 Decembrie 1919), precum și o defilare nocturnă cu torţe pe străzile Clujului și dansuri în mijlocul străzii, ale unor „ţărani adevăraţi (…) aduşi din toate regiunile dintre Carpaţi şi Tisa”, notează Marta Petru într-un amplu articol dedicat subiectului în revista Apostrof.

În Aula Magna la 1 februarie 1920, profesorii au depus jurământul de fidelitate față de statul roman, în faţa regelui Ferdinand. După jurămînt, regele a vorbit despre menirea universităţii, aceea de a face ştiinţă, şi deschiderea ei pentru orice naţionalitate: „Aşezată într-o ţară în care diferitele naţionalităţi şi-au trăit în permanenţă propria lor viaţă culturală şi intelectuală, potrivit cu aspiraţiunile lor etnice şi cu puterea lor civilizatoare, ea (Universitatea) are nobila misiune de a deschide porţile sale tuturor acelora care au dorinţa să se încălzească la razele luminii ei arzătoare, dovedind astfel lumii întregi că, în România întregită, ştiinţa nu întreabă pe tânărul studios cărei naţionalităţi aparţine: cu aceeaşi dragoste, ea îi va primi pe toţi sub aripile sale materne.”

Iar apoi regele a făcut o donaţie importantă, de 400.000 lei (leul avea o valoare impresonantă la acea vreme), pentru un Institut de Istorie naţională.

Festivităţile au vrut să arate lumii că românii din Transilvania merită o universitate, pe care au capacitatea intelectuală şi organizatorică de-a o construi şi dezvolta.

Cine au fost organizatorii?

În organizarea inaugurării s-au implicat Onisifor Ghibu, secretarul „Instrucţiunii şi Cultelor” din Consiliul Dirigent și Sextil Puşcariu, cel care a fost și primul rector al Universităţii din Cluj.

„Pentru organizarea întregii sărbătoriri, membrii comitetului de organizare au muncit „titanic“ trei săptămîni. Pentru crearea ca atare la Cluj a unei universităţii româneşti, ceva mai puţin de un an”, notează Marta Petreu în revista Apostrof.

La 1 aprilie 1919, Onisifor Ghibu i-a făcut lui Iuliu Maniu un „memoriu“ despre modalitatea de înfiinţare a Universității, iar la 9 mai 1919 Consiliul Dirigent le-a cerut profesorilor de la Universitatea „Ferenc József” să depună un jurământul de fidelitate faţă de statul roman (întregul corp profesoral maghiar a refuzat și, pentru ca studenții să nu piardă anul, profesorilor li s-a cerut să rămînă la posturi şi să ducă la bun sfîrşit semestrul şi examenele). Câteva zile mai târziu, în 12 mai 1919, Universitatea a fost preluată de o delegaţie românească condusă de Onisifor Ghibu. Deși preluată în mai 1919, Universitatea a devenit oficial „românească” abia în 1 octombrie 1919, printr-un decret care a consfinţit „transformarea Universității Regale Maghiare Francisc Iosif, din 1 octombrie 1919, în universitate românească”.

Noua instituţie academică avea în componenţă patru facultăţi: Drept, Medicină, Ştiinţe, Litere şi Filozofie. Proaspăta comunitate academică a ales şi profesorii care urmau să o conducă în primul an: Sextil Pușcariu – rector , Nicolae Drăganu – prorector, Gheorghe Bogdan-Duică – decan la Litere, Dimitrie Călugăreanu – decan la Ştiinţe, Iuliu Hațieganu – decan la Medicină şi Vasile Dimitriu – decan la Drept.

La sfârşitul primului an universitar număra „61 profesori şi agregaţi, 3 agregaţi stagiari, 5 conferenţiari, 4 lectori”, notează Marta Petreu în Apostrof.

Universitatea a avut din primul an peste două mii de studenți, majortiatea din Cluj, Transilvania și Banat, dar și din alte provincii româneşti, Vechiul Regat, Bucovina și Basarabia, precum și câțiva străini, majoritatea din Ungaria, Galiția și Austria, dar și din Franța.

Personalități ale culturii românești s-au împotrivit Universității din Cluj

Înființarea Universității nu a fost primită doar cu aplauze, ci și cu neîncredere sau chiar critici.

În 29 martie 1919, în „Neamul românesc”, Nicolae Iorga se pronunța împotriva preluării universităţii maghiare din Cluj, împotriva creării unei universităţi noi și le recomanda studenților transilvăneni să meargă la universităţile existente, din Bucureşti şi Iaşi. Dar, așa cum remarcă Marta Petreu, peste cîteva luni Iorga făcea parte din Comisiunea universitară care a avut sarcina să aleagă personalul viitoarei instituţii de învăţămînt superior și chiar să participle în februarie 1920 la ceremonia de inaugurare.

În martie 1919, un alt istoric, Vasile Pârvan, a elaborate un proiect de universitate românească „Universitatea Naţională a Daciei superioare”, critic la adresa universităţilor româneşti existente. Se opunea înființării unei universități românești la Cluj, căci, spunea el, „nu este iertat ca desfiinţând ce era al adversarilor noştri, noi să înfiinţăm ceva de natură şi putere inferioară”. În proiectul său, Vasile Pârvan propune o universitate obligatoriu mai bună decât aceea maghiară. Modelul propus, bazat pec el American, este „minuţios, cu o structură pe verticală (nivelul colegiilor şi nivelul facultăţilor), pe orizontală (ce fel de colegii, ce fel de facultăţi), cu regulamente care precizează toate amănuntele, de la biblioteci la ora de culcare şi deşteptare deopotrivă a profesorilor şi studenţilor”, arată Marta Petreu în articolul din Apostrof.

Păcatul studenților era același: „Tradiţia (…) de a nu audia cursuri şi de a-şi pierde ziua prin cafenele”

La sfîrşitul mandatului său, de un an, primul rector al Universității clujene, Sextil Pușcariu, a vorbit despre rezultate, dar și despre probleme. Una dintre ele: prezența la cursuri. Studenţii „n-au înţeles să profite în număr destul de mare de nişte cursuri pe care arareori le poţi auzi chiar la Universităţile mari din Apus”. „Tradiţia (…) de a nu audia cursuri şi de a-şi pierde ziua prin cafenele se împărechează cu o indolenţă faţă de tot ce nu este absolut necesar pentru examen şi carieră. Va trebui să muncim din greu pînă vom educa tineretul acesta (…)”, îl citează Marta Petreu în articolul din Apostrof.

Și atunci, ca și acum, banii au fost o problemă

În mai 1919, Sextil Puşcariu a vizitat „toate institutele şi clinicele, Universitatea şi Biblioteca“ și spunea că „Toate sînt admirabile, nouă de nouţe, dotate cu ce e mai modern. Vom fi una din cele mai splendide Universităţi, cu mult superioară Bucureştiului”. Un an mai târziu, în 1920, un centralizator al solicitărilor financiare propune investiţii 47 sau 48 de milioane de lei. Văzând suma, Pușcariu și Ghibu s-au speriat, dar, până la urmă banii au fost solicitați Consiliului Dirigent banii, iar Valeriu Branisce a rotunjit suma în sus la 50 de milioane de lei.

Tot atunci, Sextil Puşcariu a cerut autorităţilor locale un teren la marginea oraşului, pentru un campus universitar.

Nici investițiile, nici campusul nu au mai fost puse în aplicare, pentru că, la 4 aprilie 1920 Consiliul Dirigent a fost dizolvat. Pe terenul primit de Sextil Pușcariu, Iuliu Haţieganu, în vremea rectoratului său, a făcut un parc sportiv, care astăzi îi poartă numele.

Tot în timpul rectorului Sextil Puşcariu, profesorii au început să ţină conferinţe în oraşele din Transilvania, modelul „extensiunilor” fiind reluat după mulți ani, actuala Universitate Babeș-Bolyai având astfel de instituții în 12 orașe, printre care Sibiu, Târgu-Mureș, Satu Mare, Zalău, Bistrița, Gheorgheni sau Sighetu Marmației.

O istorie centenară!

Istoria Universității Babeș-Bolyai începe în 1567, când principele Ioan Sigismund a încercat înfiinţarea unei academii la Sebeș (judeţul Alba). Ideea a fost însă pusă în aplicare de Ştefan Báthory, care a decis deschiderea unui colegiu iezuit la Cluj (inițial ar fi trebuit să funcționeze la Șimelu Silvaniei pe domeniile principelui).

La 12 mai 1581, principele Transilvaniei Ștefan Báthory emite la Vilnius, în Lituania, diploma de fondare a Colegiului Iezuit din Cluj, care avea rang de „academie” și limba de predare latină. Colegiul a primit clădiri și teren în interiorul zidurilor orașului medieval, pe Platea Luporum (Ulița Lupilor, actuala stradă Mihail Kogălniceanu). În 1585 aici studiau 230 de elevi, împărțiți în șase clase, scrie Ioan Aurel Pop, rector al actualei Universități, în articolul „Începuturile: Colegiul iezuit din 157901581”, în Istoria Uuniversității Babeș-Bolyai. Istoria consemnează un moment dificil în anul 1586, când orașul și colegiul sunt lovite de o gravă epidemie de ciumă.

După desființarea temporară a ordinului iezuit, între 1774–1775 colegiul a trecut în administrarea ordinului piarist și a primit, pentru o scurtă perioadă, titulatura de Universitas. În structura acesteia au existat catedre de Filosofie, Drept, Medicină și Teologie.

În 1776, împărăteasa Maria Tereza a pus bazele unei universităţi în limba germane, iar apoi Iosif al II-lea a înființat un liceu piarist în limba latină. Abia după Revoluţia de la 1848 s-a vorbit, fără prea mare succes, despre un învăţământ superior în limba română. Eötvös József, ministrul învățământului de atunci, a propus în 1870 înființarea la Cluj a unei universități cu predare în limbile maghiară, română și germane. Eötvös a murit în 1871.

Universitatea din Cluj s-a înființat în octombrie 1872, printr-o lege adoptată în Parlamentul de la Budapesta și sancţionată de împăratul Franz Iosif. Universitatea „Ferenc József” funcționa însă exclusiv cu predare în limba maghiară.

Universitatea Babeș-Bolyai: câteva recorduri

Universitatea Babeș-Bolyai este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, continuatoarea Colegiului Iezuit din 1581.

UBB este cea mai mare universitate din țară, având peste 44.000 de studenți, la nivel de licență, masterat și doctorat, în 516 programe de studii în limbile română, maghiară, germană, engleză și franceză.

Universitatea a fost clasată între primele trei universități din România din punctul de vedere al calității programelor și ocupă un loc important în topul universităților europene.

În 2011, UBB a fost clasificată în categoria universităților de cercetare avansată și educație.

În 2018, Universitatea Babeș-Bolyai a intrat în topul Shanghai (Academic Ranking of World Universities), unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților, ocupând cea mai înaltă poziție a unei instituții de învățământ din România.